Un adevărat ”tratament” pentru colon și ficat.

Alimentul de post care are mai mulți antioxidanți decât germenii de grâu


Ciupercile sunt alimente foarte căutate de vegetarieni, de cei care țin cure de slăbire și de un număr mare de consumatori în perioadele de post, având avantajul că pot fi găsite în orice perioadă a anului.

Ciupercile comestibile conțin o serie de nutrienți benefici pentru organismul uman. Acestea includ multe specii de fungi, care sunt fie recoltate din mediul sălbatic, fie cultivate. Există peste 20 de specii cultivate pentru a fi comercializate.

Unele ciuperci au o importanță farmaceutică și terapeutică, între acestea aflându-se ”cornul secarei” (Claviceps purpurea), care sintetizează substanțe cu valoare farmaceutică. Alte specii acționează favorabil asupra unor boli, fiind folosite în terapeutica naturală. Virtuțile curative ale drojdiilor sunt cunoscute din vechime, dar și a unor specii mai mari.

Ciupercile sunt importante surse de fibre, vitamine și minerale conținând vitamina B1, riboflavina (B2), niacin (B3), piridoxina (B6) și folacin (acid folic); minerale esențiale, între acestea numărându-se potasiu, magneziu, sodiu, cupru, fier și fosfor. Dar cel mai semnificativ este seleniul, care nu se găsește în prea multe fructe sau legume. Ciupercile sunt bogate și în antioxidanți. Cu un conținut de peste 80% apă și bogate în fibre, adăugarea ciupercilor la mesele zilnice oferă sațietate fără un aport caloric crescut.

O cană de ciuperci asigură organismului 50 de calorii din care acesta își poate extrage energia necesară. Această calitate le transformă într-un aliment de bază în curele de slăbire.

Ciupercile pot fi consumate în salate, în mâncăruri, anumite specii fiind considerate o delicatesă. În funcție de specie, unele se consumă crude, altele preparate.

Fibrele din ciuperci joacă un rol deosebit de important în prevenirea constipației și reglarea sistemului digestiv. Ciupercile conțin amidon care, odată ajuns în sistemul digestiv, este transformat în hrană pentru bacteriile din colon, ajutând la menținerea unui intestin sănătos. Un compus (eritadenina) din ciupercile numite ”shiitake” ajută ficatul să proceseze colesterolul.

Ciupercile ”Champignon” (Agaricus bisporus), unele dintre cele mai cunoscute ciuperci comestibile, aduc prin consumul lor semnificative beneficii sănătății. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit că doar câteva ciuperci au de 12 ori mai multă cantitate de L-Ergothioneine (un puternic antioxidant), decât germenii de grâu și de patru ori mai mult decât ficatul de pui. În consecință, au capacitatea de a întări sistemul imunitar. L-Ergothioneine are efect asupra substanțelor instabile, care atacă permanent și vătămează membranele celulelor, cunoscute ca radicali liberi.

În același timp, Universitatea Hanyang din Coreea de Sud a descoperit că ciupercile pot scădea riscul de cancer la sân. Specialiștii susțin că șansele de a dezvolta tumori mamare sunt cu atât mai mici, cu cât consumul de ciuperci este asociat cu cel de ceai verde. Nutriționiștii, recomandă ciupercile în dieta și alimentația femeilor, dar și a bărbaților pentru a preveni cancerul de prostată.

Prin faptul că are în compoziție iod, este benefică în funcționarea glandei tiriode.

Câteva ciuperci albe conțin o cantitate de potasiu mai mare decât o portocală, contribuind la reglarea tensiunii arteriale.

Ciupercile conțin factori antibiotici naturali, ce pot lupta împotriva infecțiilor.

O cură de 3-4 săptămâni în care ciupercile nu lipsesc din alimentație poate face sistemul imunitar rezistent în fața frigului. Vitamina D își va reface indicele valoric necesar sănătății după o astfel de cură. Ciupercile sunt singurele alimente non-animale care conțin vitamina D, atât de importantă pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a organismului uman.

Vitamina B2 (riboflavina) din conținutul ciupercilor este benefică pentru piele deoarece îmbunătățește calitatea țesutului, iar vitamina B8 întărește firul de păr și îi conferă strălucire.

Anxietatea, oboseala și stresul se pot trata și preveni cu ajutorul ciupercilor, datorită conținutului mare de zinc și vitamine din grupul B, potrivit www.dietetik.ro. Consumul zilnic a trei ciuperci reduce considerabil senzația de epuizare fizică și intelectuală, dar și sentimentul neplăcut de iritare și anxietate.

Extractele din ciuperci ”Pleurotus” (burete sau păstrăv de fag) au fost încorporate în tincturi, ceaiuri sau pilule și au multe efecte benefice: antibacterian, antiviral, reduc tensiunea, protector cardio-vascular și tonic pentru sistemul nervos.

În natură există multe varietăți de ciuperci otrăvitoare, din acest motiv nefiind indicat consumul de ciuperci sălbatice, ci doar soiurile comestibile, care sunt recoltate în condiții sigure, potrivit site-ului www.sfatulmedicului.ro.