Cum influențează mintea starea fizică?
Mintea umană este atât de puternică încât ne permite să ne influențam inclusiv starea fizică. Multi dintre noi poate că au trecut prin experiența unei boli, iar în acelaşi timp au avut senzaţia că odată cu acea boală fizică mintea funcționa mai încet ca de obicei. Poate că am simțit în acelaşi timp cum mintea era mai lentă şi mai înceţoşată, nemaifiind la fel de receptivă la diverşi stimuli sau senzații.
De exemplu, atunci când o persoană se confruntă cu anxietate sau inclusiv cu depresie, este probabil ca boala, pe lângă faptul că o afectează la nivel psihologic, să determine în același timp și apariția unei serii de simptome fizice.
Cercetările medicale din ultimii ani au arătat că o stare de agilitate şi de luciditate mentală este asociată cu o stare fizică mai bună, atât a stării reale a acesteia, cât şi cu o percepţie mai bună pe care o avem despre aceasta. Se pare că ordinea şi speranţa pe care le au gândurile şi ideile noastre au capacitatea, prin intermediul funcţionării sistemului nervos, să se transforme într-o stare fizică mai bună. În mod contrar, suntem mai vulnerabili în faţa bolilor atunci când mintea este agitată şi dezechilibrată.
Cum este procesul de transformare?
Să ne gândim o clipă la acele momente în care ne-am simţit anxioşi: inima bătea mai puternic şi mai rapid decât de obicei, mâinile aveau un tremur uşor şi începeam să transpirăm.
Toate acestea sunt simptome care apar deoarece cu ajutorul minţii noi ne punem corpul în funcţiune. Totuşi, atunci când intensitatea este foarte mare sau în mod continuu, se pot produce deteriorări importante. Pe de altă parte, una dintre conexiunile cele mai evidenţiate este aceea care relaţionează funcţionarea sistemului cognitiv cu cea a sistemului imunitar. Atunci când mintea nu funcţionează bine, de obicei se revoltă contra propriului corp şi potenţiază intern orice atac care se produce din exterior.
În acest sens, mintea poate fi asemănată cu un computer, iar sistemul imunitar cu un sistem antivirus. Dacă computerul funcţionează prost, atunci va dezactiva acest sistem antivirus.
Ce rol are creierul în acest proces?
Să nu uităm că în spatele ideilor şi gândurilor noastre există o corelaţie chimică în sistemul nostru biologic. O structură fundamentală pentru a înţelege acest aspect este hipotalamusul, care are un rol foarte important în reglarea sistemului hormonal.
Particularitatea acestei mici structuri este foarte reactivă față de gândurile noastre, fie că acestea sunt sub formă de amintiri, fie sub formă de interpretare a stimulilor prezenți, sau sub formă de anticipare a evenimentelor viitoare.
Astfel, hipotalamusul poate “să ne trezească” astfel încât să fim pregătiți pentru a acționa mai rapid, să ne relaxeze pentru a ne putea odihni sau să potențeze senzația de plăcere.
Ce influenţă are comportamentul nostru?
Așa cum am menționat anterior, mintea poate influența în mod direct funcțiile corpului, însă nu trebuie să uităm un aspect care nu este mai puțin important, și anume acela care se produce prin intermediul comportamentului nostru. Iată un exemplu:
Cu toții avem etape în viață care nu sunt neapărat vesele și pline de motivație. De fapt, chiar dacă nu am trecut niciodată printr-o depresie, unele dintre senzațiile pe care le-am experimentat în aceste perioade se aseamănă cu cele care se produc în această boală.
Din păcate, în aceste vremuri agitate, unul din lucrurile pe care le facem este să abandonăm unele aspecte referitoare la atenția pe care ne-o acordăm atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional sau chiar spiritual. În acest sens, unul dintre primele aspecte care sunt afectate este de obicei alimentația.
Astfel ajungem să sacrificăm acele alimente care de obicei sunt mai sănătoase pentru altele care ne oferă mai multă plăcere gustativă, însă mai puține beneficii pentru sănătate. De ce facem acest lucru? Se pare că încercăm să obținem prin intermediul gustului plăcerea care se pare că am pierdut-o în alte aspecte ale vieții.
Din păcate, aceasta este modalitatea prin care hipotalamusul facilitează în mintea noastră senzația de bine pe care am pierdut-o într-un mod sau altul, adică modalitatea prin care dorim să evităm apariția gândurilor negative. Însă acesta este o atitudine contraproductivă pentru sănătatea corpului.
Totuși, pierderea acestui echilibru nu este singurul motiv pentru care ne neglijăm alimentația. Celălalt motiv important este acela că odată cu tristețea obișnuiește să apară și lipsa motivației. Acțiunile care înainte erau de rutină, acum ni se par dificil de efectuat.
Diverse studii realizate pe persoane bolnave au arătat că o atitudine mentală pozitivă a determinat ca pronosticul de însănătoșire să crească în mod considerabil.
Acest fapt se poate datora unei influențe directe a gândurile asupra biochimiei corporale sau asupra punerii în funcțiune a mai multor instrumente de control a bolii, cum ar fi realizarea exercițiilor fizice sau o alimentație sănătoasă și echilibrată.
Efectele emoţiilor şi ale gândurilor negative asupra corpului
Este posibil ca emoțiile să producă neplăceri sau tulburări fizice? Sentimentul de tristețe, de exemplu, ne produce oboseală. Specialiștii în psihsomatică afirmă că în funcție de tipul de sentiment pe care îl trăim, acesta va avea efecte asupra unei anumite zone din corp.
Cu toții ar trebui să luăm în considerare faptul că legătura corp-minte este cu mult mai puternică decât credem, deoarece gândurile și emoțiile noastre pot fi determinante atunci când se stimulează producerea anumitor substanțe care ne pot influența în mod direct starea de sănătate fizică și emoțională. De exemplu, serotonina și dopamina sunt două substanțe pe care creierul le eliberează atunci când avem o stare de fericire sau de euforie.
La fel apare și în cazul emoțiilor negative, însă în loc ca acestea să facă bine corpului, îi pot genera durere și multe alte neplăceri care ne împiedică să ne simțim sănătoși.
Creierul are capacitatea de a depozita informații importante și determinante pentru comportamentul nostru și legătura sa cu corpul. Mai mulți experți au căzut de acord asupra faptului că noi toți avem capacitatea de a defini ceea ce este bine și ceea ce este greșit în fiecare situație, noi înșine fiind responsabili de a oferi o conotație pozitivă, respectiv una negativă fiecăruia dintre evenimentele vieții.
Starea noastră emoțională se poate reflecta în anumite tulburări sau afecțiuni care ne pot indica faptul că trecem printr-un moment dificil în care emoțiile și gândurile negative ne-au invadat. De exemplu, dacă simțim în mod constant o durere sau înțepenire a gâtului, aceasta poate să ne indice faptul că nu avem capacitatea de a vedea o situație anume din perspective diferite.
O senzație de durere inexplicabilă în șolduri ne poate indica faptul că suntem cuprinși de teamă, posibil deoarece nu ne simțim capabili să luăm decizii importante.
Durerile de omoplați sunt adeseori relaționate cu durerile și suferințele din dragoste. Durerile de spate în zona de mijloc sunt relaționate cu incapacitatea de a ne desprinde de trecut, iar durerile de spate în zona lombară sunt relaționate cu stresul financiar.
O senzație de durere la nivelul genunchilor poate să ne indice teamă, orgoliu și lipsă de control asupra ego-ului.
Atunci când trecem printr-un moment sau situație care ne produce mânie, în corpul nostru apare un efect biochimic care determină creșterea nivelelor de adrenalină.
Senzațiile de tristețe ne influențează mult starea energetică și motivația de a ne îndeplini responsabilitățile zilnice. Tristețea poate produce un exces de oboseală și o scădere importantă a nivelului de energie.
Cum să combatem gândurile şi emoţiile negative zi de zi?
Așa cum avem momente bune și pline de fericire, uneori ne confruntăm și cu momente dificile, care ne pun la încercare tăria interioară și capacitatea de a ne controla emoțiile. Pentru a face față gândurilor și emoțiilor negative care ne pot invada uneori, este foarte important să învățăm să avem o perspectivă pozitivă asupra oricărei experiențe, oricât de dificil sau de insuportat ar părea situația respectivă.
În fiecare zi la trezire este foarte important să ne programăm corpul și mintea pentru a ne asuma această nouă zi și oportunitatea pe care ne-o oferă de a ne simți bine și de a ne bucura de viață. Mintea umană are o putere impresionantă și poate duce la bun sfârșit tot ceea ce îi indicăm cu multă claritate. Luând în considerare acest aspect, este important să recurgem la o doză bună de optimism și să încercăm să vedem întotdeauna partea bună a lucrurilor pentru a avea o atitudine constructivă și încrezătoare.
Atunci când gândurile și emoțiile negative încearcă să pună stăpânire pe viața și pe starea noastră de sănătate, este foarte important să ne acordăm câteva minute pentru a reflecta la faptul dacă într-adevăr se merită să ne irosim energiile în aceste gânduri. Cel mai probabil este că după ce vom face acest exercițiu, în loc să ne plângem de milă și să ne lăsăm dominați de aceste emoții, vom căuta soluții pentru ca această negativitate să nu ne mai afecteze și să nu ne răpească din calitatea vieții.
S-a dovedit științific în nenumărate rânduri că atitudinea și emoțiile pozitive precum bucuria, fericirea, încântarea, râsul, eliberează hormonii responsabili cu întărirea sistemului imunitar. Astfel, s-a determinat că emoțiile negative pot acționa în mod contrar și pot determina slăbirea sistemului imunitar, corpul nostru devenind mai vulnerabil față de diferite boli sau tulburări.
A fi o persoană pozitivă înseamnă să alegem în mod conștient gândurile, emoțiile și atitudinile pozitive. Se merită să le acordăm atenția necesară deoarece acestea ne pot îmbunătăți starea de sănătate atât emoțională, cât și fizică în multe moduri.