Cunoscută sub denumirea latină Amica Montana, se mai numește regional în România carul pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba soarelui, podbalul de munte, roit, tabacu câmpului sau țâța oilor. Planta se găsește pe pajiștile de munte cu mult soare, până la o altitudine de 2500 de metri. înălțimea plantei atinge 50-60 cm. Florile au o culoare galben-portocalie, strălucitoare, şi apar începând din luna iunie până în septembrie. Mirosul este plăcut aromat. Se folosesc florile, foarte rar planta întreagă.
Arnica preparată ca ceai se folosește cu succes ca tonifiant în cazurile de slăbiciune cardiacă, stimulând bine circulația sangvină a inimii şi a creierului.
Ceaiul de arnică se folosește şi pentru gargară în cazurile de laringită sau răgușeală. Însă cea mai importantă utilizare este cea de tinctura de arnică, ca remediu universal pentru tratamentul loviturilor, echimozelor şi hematoamelor.
Aplicarea externă a plantei are un efect aproape miraculos în dispariția echimoze (vânătăi), a tumefierilor, a luxațiilor şi entorselor.
Tinctura de arnică, puțin diluată şi aplicată direct pe porțiunile de piele cu acnee rebele sau furuncule ajută mult în rezolvarea cazurilor dermatologice. Dacă nu se diluează, tinctura poate provoca înroșirea pielii şi formarea de bășicuțe.
Administrarea de tinctura diluată în ceai sau apă îndulcită trebuie făcută cu multă prudență (cu avizul medicului) în porții de 25-30 picături dimineața şi seara. Efectul este tonifiant asupra sistemului nervos. Poate provoca însă şi efecte negative, gastro-enterite şi creșterea tensiunii arteriale. în cantități mai mari este toxică, putând paraliza centrii nervoși.
Rănile proaspete se tratează bine prin aplicarea compreselor cu esență de arnică. Pentru a evita iritarea pielii, locul se unge cu ulei de sunătoare sau ulei de mușețel. îmi aduc aminte de cazul unui pădurar care suferise o entorsă şi care a încercat să si-o trateze cu apă de plumb. în pofida compreselor aplicate şi a repaosului nici umflătura, nici echimoza (vânătaia) din zona afectată a piciorului nu au cedat.
I-am recomandat să încerce cu comprese cu tinctura de amică diluată. A uns întâi locul cu ulei de sunătoare după care a aplicat compresa cu amică. A ținut-o aproape o oră, de altfel durata maximă de aplicare a unei astfel de comprese, repetând în decursul unei zile de 3-4 ori procedura.
Rezultatul a fost de-a dreptul uluitor. Umflătura din zona gleznei s-a retras, echimoza (vânătaia) s-a resorbit şi omul a putut din nou pune bine piciorul în pământ, a putut să meargă din nou fără probleme, eliberat de dureri. De altfel o dovadă în plus că hematoamele şi echimozele pot fi tratate cu succes cu arnică este şi tratamentul cu soluția „Traumeel S", sub formă injectabilă, subcutanată, tratament aplicat de un cunoscut medic homeopat german
Mod de folosire:
Ceai (pentru gargară):
o lingură de flori de arnică la o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă până devine călduț, apoi se strecoară şi se face gargară în tratamentul răgușelii şi laringitelor.
Extract din rădăcinile de arnică:
înainte de înflorirea completă se scot rădăcinile de arnică, se spală bine, se rad pe râzătoare, se iau două linguri şi se pun într-o sticlă de 200-300 ml capacitate. Se toarnă alcool rafinat 38-40° şi se pune sticla la loc călduros şi luminos timp de două săptămâni. Se folosește diluat, 20 g la 100 ml apă. Se aplică comprese pe locurile cu echimoze, loviri, entorse.
Esență de arnică:
se culeg florile proaspete de arnică, se scot din caliciul lor verde, se pun într-o sticlă până se umple în proprietăți de două treimi. Se toarnă apoi alcool rafinat, în concentrație de 38-40%, până se acoperă nivelul florilor. Sticla va sta, timp de două săptămâni, la loc călduros şi luminos. Când esență este gata, o parte din ea se toarnă în sticluțe mai mici (şi de culoare închisă). Se completează din nou cu alcool sticla de bază. Dacă se procură esența de arnică din farmacie, conținutul în alcool este mult mai mare (75%). înainte de folosire se diluează cu apă (o parte esența, o parte apă) pentru a evita arsurile locale ale pielii.
