Mărul Lupului

Denumirea științifică a acestei plante este Aristolochia clematitis. In zona de vest a tarii i se spune mărul-lupului, în sudul Moldovei, curcubetica, iar pe malul Dunării, buruiana de remf. Creste prin vii, la margini de camp si prin locuri virane. Este înalta de jumătate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic si destul de înecăcios, fiind ocolita de insectele dăunătoare, precum si de bolile virale si bacteriene ale plantelor. 

Este atât de rezistenta si vivace, încât sufoca adesea culturile, țăranii noștri nemaiștiind cum sa scape de ea (intre altele, rezista foarte bine și la ierbicide). Buruiana aceasta este - se pare - una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastră, având atât de multe aplicații, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparația cu forța unei explozii atomice nu este hazardata, doar ca efectul e pozitiv.

Partea aeriana a fost studiata intens in anii 80, cand savantii au fost fascinati de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense.

S-a incercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteza cu administrare interna, insa s-a dovedit ca separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putand favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renuntat la studierea sa, ea ramanand, ca si pana atunci, in apanajul medicinii populare. Ceea ce ne determina acum sa scriem despre ea sunt nenumaratele semnale primite de la cititori, referitoare la miracolele terapeutice facute cu ajutorul acestei plante. Lista afectiunilor vindecate cu ea este impresionanta: de la boli hepatice si infectii recidivante la dermatoze rezistente la orice alta forma de tratament, tumori benigne si maligne sau boli ginecologice.

Utilizarea interna

Prezinta fara doar si poate riscuri, deoarece marul-lupului, fara a fi atat de toxic ca spanzul, matraguna sau rostopasca, are o anumita actiune nefasta la nivelul rinichilor si a tubului digestiv, in doze mari dand reactii adverse severe. Se pare ca in doze mici, de pana la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioada limitata de timp (maximum o luna), nu prezinta nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid in tratarea cancerului pulmonar, de piele, la san si la intestin, a hepatitelor virale, precum si a infectiilor intestinale, insa singurul care are investitura sa prescrie si sa conduca acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa in acest articol de administrarea interna a marului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficienta foarte mare si se aplica unei game foarte largi de boli.

Câteva forme de preparare si administrarea externa

Cataplasma cu mărul-lupului

Se macină fin iarba de mărul-lupului cu ajutora unei râșnițe de cafea, iar pulberea obținuta se combina in proporții egale cu pulbere de radacina de tataneasa. Peste amestecul de pulbere de marul-lupului si tataneasa se adauga apoi apa calduta, amestecand mereu, asa incat sa se formeze o pasta cat mai omogena. Aceasta pasta se aplica printr-un tifon pe zona afectata vreme de o ora.

Baia de sezut cu marul-lupului

O mana de plante se lasa sa se macereze in 2 l de apa, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana seara), dupa care se filtreaza. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca 2 l de apa clocotita, dupa care se acopera, se lasa sa se raceasca si se filtreaza din nou. In final se combina cele doua extracte intr-un lighean, in care se va sta cu sezutul vreme de 20 de minute (adaugand din cand in cand apa calda, daca este nevoie). Este un leac foarte bun pentru hemoroizi, inflamatii anale, infectii genito-urinare recidivante.

Clisma cu marul-lupului

Preparatul pentru clisma se obtine dintr-o lingura rasa de pulbere de marul-lupului, o lingura de radacina de tataneasa si o lingura de flori de musetel, care se lasa la inmuiat in jumatate de litru de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in jumatate de litru de apa pana cand scade la jumatate; se lasa la racit decoctul, dupa care se combina cu maceratul. Cu preparatul astfel obtinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se tine in intestin vreme de 10 minute inainte de a fi eliminat.

Tinctura de marul-lupului

Intr-un borcan cu filet se pun frunze de marul-lupului bine pisate ori macinate cu rasnita de cafea, pana se umple borcanul. Apoi se adauga alcool alimentar de minimum 70%, atat cat cuprinde, amestecand din cand in cand, astfel ca planta sa fie bine patrunsa de alcool. Se inchide borcanul si se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se filtreaza prin tifon. Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obtinuta.

Unguentul de marul-lupului

Sase linguri de tinctura se pun pe o farfurioara curata si se lasa sa se evapore pana isi reduc volumul de circa trei ori, obtinandu-se aproximativ doua linguri dintr-o pasta groasa si usor lipicioasa, cu miros puternic de planta. Aceasta pasta va fi adaugata peste un sfert de pachet de unt (usor inmuiat in prealabil in apropierea unei surse de caldura, fara a-l topi complet), amestecand bine cu o lingura pana se omogenizeaza perfect aceasta combinatie, care apoi va fi pastrata la frigider.

Bolii care se vindeca prin tratamentul extern cu marul-lupulu

Pentru o cicatrizare estetica a ranilor sau a taieturilor in urma unor interventii chirurgicale - se pune pe locul afectat o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului o data pe zi, tinandu-se vreme de o ora. Viteza de vindecare va creste simtitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile.

Ranile (inclusiv de la interventii chirurgicale) care nu se inchid - se trateaza cu comprese cu tinctura de marul-lupului. Un tifon bine imbibat cu tinctura se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, dupa care se indeparteaza compresa si se lasa pielea sa se zvante vreme de macar o jumatate de ora.

Cancer intestinal, genital, de rect, de prostata - se recomanda clismele cu marul-lupului, facute o data la doua zile. In cazul in care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic bai de sezut.

In cancerul genital la femei se face o clisma la doua zile si o irigatie vaginala (cu acelasi tip de preparat ca si la clisme) o data la trei-patru zile.

Cancer esofagian, la limba etc. - se face gargara cu ceai de marul-lupului, tataneasa si musetel, preparat intocmai ca si cel pentru clisme. In cadrul aceluiasi tratament se vor realiza totodata clisme cu marul-lupului, o data la doua zile.

Cancerul de piele - se face o data la doua zile o clisma cu marul-lupului si in plus se aplica zilnic o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repeta pana la disparitia totala a leziunii.

Infectii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya- se fac spalaturi vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu doua saptamani de pauza pentru refacerea florei vaginale. La barbati se fac zilnic bai de sezut cu marul-lupului, pentru sporirea imunitatii locale. Mai ales in infectii cu chlamidya si in cele bacteriene va fi respectat cu strictete tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele doua terapii mergand foarte bine in paralel.

Rani purulente, greu vindecabile la degetele de la maini si de la picioare - se umple pe jumatate un paharel ingust cu tinctura de marul-lupului, dupa care se inmoaie in el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. In cateva zile infectia se va retrage si apoi va disparea. Sunt multe cazuri de pacienti carora trebuia sa le fie amputat degetul si l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.

Abcese, furuncule, eczeme infectioase rezistente la alte forme de tratament - se pune pe locul afectat o cataplasma cu marul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, dupa care se lasa pielea sa se zvante in aer liber vreme de o ora. Se repeta aplicatia zilnic, pana la vindecarea totala. Contra hemoroizilor - se foloseste unguentul al carui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicatii locale de doua-trei ori pe zi. Foarte utile sunt si baile de sezut cu marul-lupului, care vor fi facute o data la doua-trei zile.

Intoxicatia cu marul-lupului

Apare la adulti atunci cand se depaseste doza de 6 grame pe zi si se manifesta prin urmatoarele simptome: greata, varsaturi, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinari dese, inflamatii severe ale rinichilor, tulburari circulatorii. Utilizat extern, nu prezinta nici un fel de inconveniente, cu conditia sa fim atenti la manipularea si depozitarea sa corecta. Toate tratamentele interne vor fi facute sub directa indrumare si supraveghere a unui medic. In caz de intoxicatie, de la primele simptome adresati-va medicului curant. Tratamentul consta in voma terapeutica (spalaturi gastrice), administrarea de carbune medicinal, producerea unei purgatii puternice. Nu faceti tratament intern cu marul-lupului fara indrumare medicala. Daca aveti in casa plante toxice, atunci pastrati-le in dulapiorul de medicamente, bine inchise, si puneti la indemana si antidotul elementar - carbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, pana ajungeti la cea mai apropiata unitate sanitara.

Marul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante inca din cele mai vechi timpuri. Primele consemnari despre folosirea ei in scopuri medicinale dateaza de acum... 5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numita "iarba cobrei", intrucat era singurul remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot in Egipt era administrata pentru tratamentul infectiilor pielii, pentru vindecarea rapida a muscaturilor de animale si insecte, precum si pentru a apara oamenii de epidemii.

Vechii gali foloseau marul-lupului pentru tratarea tumprilor si a oricaror excrescente aparute pe corp.

In Evul Mediu, in Spania, planta era remediul de taina al cavalerilor care o foloseau pentru a-si tamadui rapid ranile primite in lupta si pentru a preveni infectiile, care in vremurile acelea erau fatale.

Herboristii englezi din secolele XVI-XVII recomandau mestecarea a doua-trei frunze de marul-lupului pe zi, pentru intarirea organismului impotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare si a tuturor afectiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra toxicitatii plantei, aratand ca tratamentele interne mai lungi de trei saptamani pot dauna rinichilor, vezicii urinare si tubului digestiv.

In medicina noastra populara este consemnata folosirea acestei plante in foarte multe zone ale tarii. In Banat era utilizata contra "ranilor rele", adica a cancerului la piele, in Satu Mare si in Bistrita Nasaud era folosita pentru tot soiul de "bube" (boli de piele), pentru "tranji" (hemoroizi), dar si pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. In Moldova este consemnata folosirea acestei plante mai ales in judetele Vrancea, Galati si Bacau, unde era considerata un adevarat elixir contra bolilor femeiesti, precum si a celor rectoanale (se folosea sub forma de bai). De asemenea, se folosea pentru a face parul sa creasca frumos, pentru a indeparta cosurile de pe fata si a infrumuseta pielea. In Oltenia, marul-lupului era folosit in special pentru tratarea ranilor si a bolilor de piele, dar si a hepatitei si ulcerului stomacal (se administra putina radacina fiarta in lapte).

Cătina – Planta Miraculoasa

Cătina este un arbust fructifer de pădure stufos, foarte ramificat, spinos, cu o culoare generală albicioasa. Fructele de cătina sunt ovoide, cărnoase, de 7-8 mm diametru, portocalii, cu un sâmbure tare de culoare neagra. Face parte din flora spontana a României si se găsește îndeosebi in zonele subcarpatice din Moldova si Muntenia.

Daca ar fi sa caracterizam cătina cel mai bine i s-ar potrivi puternic antioxidant si polivitaminizant natural.

Fructele de catina contin zaharuri, acizi organici, flavonoide, pectine, polifenoli, taninuri, ulei gras complex, numeroase microelemente(P, Ca, Mg, K, Na, Fe), vitamine liposolubile(A, E, F, D), vitamine hidrosolubile (C, P, K, complexul B), acizi grasi esentiali ca: oleic, linoleic, palmitic, heptodecanoic, acizii cuccinic, malic si maleic, alfa si beta coroten, licopen, criptoxantina, zeaxantină, taraxantină, tocofenoli, fitosteroli.

Seminţele conţin deasemenea acizi graşi nesaturaţi: linoleic şi linolenic. Uleiul extras din seminţe conţine 17% acid oleic, 34% acid omega 3 şi 31% omega 6. Frunzele şi scoarţa conţin printre altele sitosteroli şi tocoferol.

Dupa insiruirea majoritatii componentelor acestei plante putem considera catina ca una dintre cele mai importante surse de polivitamine naturale.

Actiunea antioxidanta a plantei este data de acizii grasi esentiali(linoleic si linolenic) din semintele catinei cu efecte deosebite in numeroase afectiuni.

O actiune favorabila este oferita de uleiul de catina in cazul arsurilor termice si chimice, precum si in cazul expunerilor indelungate la iradieri si in diferite dermatoze.

Fructele de cătină prin continutul lor în proporţie de 35%, acid palitoleic – un acid gras foarte important care se găseşte în compoziţia pielii, ajuta la întreţinerea celulelor şi la vindecarea leziunilor.

Catina actineaza ca cicatrizant in cazul ulcerului gastric si duodenal precum si in cazul bolilor hepatice si renale. Este recomandat in anemii si in avitaminoze datorita nivelului sau ridicat de polivitamine Este deasemenea recomandat in stari alegice si boli endocrine.

Uleiul de cătină are efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular şi reglează nivelul de colesterol. Proprietăţile antioxidante ale cătinei o recomandă pentru întărirea sistemului imunitar, sănătatea ochilor şi prevenirea îmbătrânirii, reglarea nivelului de lipide din sânge, reducerea inflamaţiilor.

Uleiul de catina mai este eficient în tratamentul arsurilor şi escarelor, în dermatite, eczeme, cuperoză, acnee, psoriazis, arsuri solare.

Datorită conţinutului in vitamina C(se ajunge până la 2500mg/100g), carotenoide (inclusiv provilamina A), vitamine din grupa B, vitaminelc E, F şi P, flavonoidc şi antociani, fructele de catină constituie o valoroasă sursă de polivitamine. Uleiul extras din seminţe are o acţiune cicatrizantă şi epitelizantă, fiind indicat în răni sau plagi greu vindecabile.

Din fructele de catina se pot prepara sucuri, siropuri, marmelada sau gem. Un bun vitaminizant polivitaminic se obtine din 25% suc de catina in amestec cu 75% miere.

Mod de intrebuintare:

- fructe proaspete sau congelate se pot consuma ca atare. Se iau minimum 4-5 lingurite de 3 ori pe zi.

- Suc din fructe: se ia minimum 20 ml de 3 ori pe zi.

- Fructe uscate: 2 lingurițe de fructe zdrobite sau macinate se pun la 250 ml apa si se vor fierbe timp de 15 minute. Se strecoară apoi. Se pot consuma 3 cani pe zi.

- Praf de fructe, apoi cernut praful prin sita se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu putina apa de 3 ori pe zi. Se ia cu 30 minute inainte de mese.

- Unguent obtinut astfel: praf de fructe amestecat cu untura de porc nesarata (sau vaselina cosmetica) 1\1 si omogenizat. Foarte eficient in afectiuni dermatologice, datorita continutului bogat de vitamine necesare refacerii pielii. Se unge local in strat subtire de 2 ori pe zi.

- Tinctura din suc- fructele se zdrobesc, apoi se pun in storcatorul de fructe sau se storc pana se obtine un suc din ele. Sucul astfel obtinut se pune intr-o sticla peste care se va pune alcool alimentar aceeasi cantitate. Se pastreaza la rece si se poate consuma imediat sau se poate astepta 15 zile pana la formarea tincturii. Se consuma cate o ligurita diluata in apa sau ceai de 3 ori pe zi.

- Tinctura din praf de planta se obtine prin macinarea fructelor de catina intregi iar la 50 g de praf de fructe se adauga 250 ml alcool alimentar de 70° Se inchide recipientul ermetic, se agita zilnic timp de 15 zile, tinandu-se la temperatura camerei. La sfarsit se strecoara si se filtreaza. Acesta tinctura este mai complexa deoarece contine si semintele de catina care au deasemenea calitati complexe. Se va lua cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata in 100 ml apa.

-Vin de catina : Se foloseste1 kg de fructe zdrobite la care se adauga 1 kg de zahar si 10 g drojdie impreuna cu 5 litri de apa. Se pun intr-un vas timp de 7 zile agitand des. Dupa aceasta perioada se va pune un dop care are un furtun de cauciuc introdus in el. Capatul furtunului de cauciuc se pune intr-un borcan cu apa. Se lasa la fermentat 5-6 saptamani.

Dupa fermentare se va scoate cu grija uleiul de la suprafata fiind foarte util la multe tratamente. Este un vin foarte bun la tratamente dar in accelasi timp un vin gustos.

- Nectar proaspat de catina: La doua cani de catina proaspata aleasa si spalata de pun 8 linguri de miere si se paseaza cu blenderul. Compozitia astfel obtinuta se strecoara se seminte si pielite, si apoi se adauga 500 de ml de ceai format din macese, anason si chimen. Se consuma in 1-2 zile si se pastreaza la frigider in recipient inchis. O adevarata “bomba”de vitamine.

Utilizata la: afectiuni capilare, anemie, avitaminoza, anorexie, arsuri, arterite, astenie, astm, ateroscleroza, bronsite, cancer, calcul biliar, ciroza, cistita, constipatie, convalescenta, degeraturi, depresie, diabet, diaree, dermatoze, herpes, hepatita, hipertensiune, hipoaciditate, impotenta, infectii oculare, infectii respiratorii, infectii virale, insuficienta ovariana, leucemie, leucoree, micsorarea fluxului menstrual, parkinson, rani, radiatii, reumatism, boli de rinichi, sida si lista poate continua.

Catina, planta miraculoasa

Este un abust fructifer cunoscut ca facand parte din flora spontana a Romaniei, care se utilizeaza deopotriva in industria alimentara, in silvicultura, in farmacie, cosmetica dar si ca planta ornamentala. Fructele, cu un gust acrişor-astringent se recoltează din a doua jumătate a lunii august pînă spre jumătatea lunii octombrie.

Există un cuvânt care caracterizează cel mai bine cătina: antioxidant!

Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Betacarotenul – necesar ochilor se găseşte în cătina albă din belşug, (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov) iar prin vitamina E, numită şi “a tinereţii”, cătina albă este implicată în cele mai importante procese de regenerare din organism. Mai regasim celuloza, microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc. Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate, iar in prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical.

Utilizari :

Fructele se păstrează cel mai bine în miere de albine. Se consumă atît cît suportă fiecare. Tot secretul este sfărîmarea între dinţi şi mestecarea seminţei din fruct, aceasta fiind, de fapt, adevăratul depozit de vitamine. Cei care preferă un somn liniştit, este bine să consume fructe de cătină numai în prima parte a zilei, consumul lor către seară dînd un efect mai puternic decît cel al cafelei.

Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice – nu sînt atît de bogate în vitamine precum fructul în sine !

Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei.

Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice. De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele.

Mugurii de catina au efect afrodisiac, stimulează apetitul sexual, combat infertilitatea atît la femei cît şi la bărbaţi, fiind considerate de către cei ştiutori o adevărată viagra naturală românească.

Produse din cătină au fost utilizate si în alimentaţia cosmonauţilor, datorită efectului energizant şi echilibrant dar şi de mărire a rezistenţei organismului la acţiunea radiaţiilor cosmice (miraculoasa planta este un produs natural recunoscut pentru activitatea de protecţie împotriva radiaţiilor solare sau de altă natură).

Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Datorita vitaminelor A si E pe care le contine, uleiul obtinut din catina are proprietati terapeutice foarte puternice – produsul are efecte regenerante, de intinerire si este folosit in foarte multe boli, atat pentru prevenire, cat si pentru tratare.

Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Fructele de cătină conţin, în proporţie de 35%, acid palitoleic – un acid gras foarte important care se găseşte în compoziţia pielii, ajutând la întreţinerea celulelor şi la vindecarea leziunilor. Uleiul extras din seminţe conţine 17% acid oleic, 34% acid omega 3 şi 31% omega 6.

Bogatia de ingrediente bioactive, fiecare cu actiunea sa specifica, fac din uleiul de catina o materie prima cu multiple efecte benefice pentru industria cosmetica. Produsele cosmetice ce contin ulei de catina au proprietati nutritive, cicatrizante, emoliente si de protectie antisolara. Uleiul de catina combate imbatranirea prematura a epidermei prin efectul antiradicalic si prin refacerea tesutului conjunctiv alterat de varsta. Este eficient în tratamentul arsurilor şi escarelor, în dermatite, eczeme, cuperoză, acnee, psoriazis, arsuri solare.

O planta miraculoasa !

Aloe Vera este o planta pe care o vei găsi foarte des in locuinta rudelor tale mai in varsta, si asta pentru ca, in urma cu 20-30 de ani, era foarte la moda sa o ai in casa. Gospodinele vremii o foloseau in multiple feluri. Imi amintesc cum bunica mea storcea o frunza groasa peste ranile pe care mi le faceam cazand. Era o metoda practica si ieftina, pentru ca planta de aloe vera nu iti cere mai mult decat un ghiveci cu pamant si apa. Este foarte rezistenta in apartament, dar daca vei incerca sa o plantezi afara risti sa o pierzi, de vreme ce ea creste natural in zonele subtropicale. Planta de aloe vera provine din Africa, iar efectul-minune pe care il are asupra pielii era cunoscut din antichitate. Un singur lucru a fost dificil pana in zilele noastre, si anume mentinerea proprietatilor sucului plantei mai mult de doua ore, pentru ca, dupa acest interval, in contact cu aerul, isi pierde orice valoare terapeutica. Vindeca zeci de boli, iar prin intarirea sistemului imunitar exercita un efect preventiv durabil asupra organismului.

CE CONTINE ALOE VERA?

Sucul si gelul de aloe vera sunt folosite intern, pentru a vindeca disfunctiile sistemului digestiv, dar mai ales extern, in cosmetica, pentru ca actioneaza ca un tonic natural, ca dezinfectant si ca un cicatrizant. Aloe vera contine vitaminele A, C si E, antioxidanti, vitamina B, acid folic, aminoacizi si enzime. Specialistii au descoperit ca, atunci cand este utilizata pe cale interna, poate avea efecte benefice in reglarea problemelor digestive si chiar atenueaza efectul ulcerului. In popor, mai exista credinta ca aloe vera poate sa vindece forme de cancer, cum ar fi cel la limba. De asemenea, folosit extern, sucul de aloe vera proaspat vindeca ranile si chiar arsurile. In zonele tropicale, sucul de aloe vera este amestecat cu iaurtul sau este folosit ca ingredient in deserturi. In cosmetica, este bine cunoscut efectul sau tonifiant, ea fiind un ingredient esential in crearea cremelor, sapunurilor si a altor produse care nu trebuie sa lipseasca niciunei femei.

TERAPIE PENTRU 50 DE BOLI

Prin efectele benefice, aloe vera asigura combaterea a numeroase probleme de sanatate si este capabila sa vindece si sa amelioreze cateva zeci de boli si anomalii. Luate in ordine alfabetica, acestea ar fi: alergiile, astmul, anemia, artritele, artrozele, afectiunile prostatei, afectiunile unghiilor, abcesele, bolile carentiale, bronsitetele, colita intestinala, cefaleele, cistitele, crampele musculare, cataracta, constipatia cronica, diabetul zaharat, depresiile, entorsele, escoriatiile, eruptiile cutanate, foliculitele, furunculozele, faringitele, gingivitele, hemoroizii, herpesul, hepatita cronica, insomnia, inflamatiile cutanate, infectiile fungice, intinderile musculare, intepaturile de insecte, keratroza, keratitele, pancreatita cronica, psoriazisul, pielea uscata, scleroza multipla, urticaria, virozele, vergeturile, varicele, zona zoster. In plus, prin intarirea sistemului imunitar, are un efect preventiv durabil asupra organismului, acesta fiind capabil sa valorifice cele 240 de substante active, conform necesitatilor sale.

Să ne întoarcem la natură !

Să ne întoarcem la natură ! Să uităm de chimicalele folosite din abundenţă şi să apelăm la ele doar în cazuri excepţionale ! Mi-am pus întrebările: câţi dintre noi au mai cules plante medicinale ? Câte cadre didactice i-au îndrumat pe elevii noștri să petreacă mai mult timp în natură sau câţi am fost cu ei la cules de plante medicinale ?

Aceste întrebări m-au făcut să mă opresc asupra importanţei acestor plante. Socotesc că este foarte necesar să împărtăşesc câteva informaţii generale legate de cunoaşterea, culegerea şi păstrarea plantelor medicinale, informaţii culese de la bunicii mei, dar şi din diferite cărţi. Nu trebuie să neglijăm faptul că este necesară cunoaşterea utilităţilor lor. Dar pentru a le culege, trebuie, mai întâi, să le cunoaştem. Este foarte important acest lucru deoarece este ştiut că pe lângă plantele folositoare, există şi plante dăunătoare, care, luate drept bune, ne pot pune viaţa în pericol. Deci, nu vom culege decât plantele pe care le cunoaştem foarte bine sau pe care un bun cunoscător, care ne însoţeşte, ni le confirmă.

Bunica mea îmi spunea că trebuie să ştiu în ce parte a plantei se găsesc principiile active: în flori, în frunze, tulpini, rădăcini sau fructe. De asemenea, este foarte necesar să ştim şi timpul când principiile active din plantă sau din elementele ei ating momentul maxim. Şi nu fără importanţă este şi locul de unde le culegem, dat fiind faptul că multe locuri sunt poluate !

Astfel, plantele de pe marginea drumului, din preajma terasamentului de cale ferată sunt poluate cu diferite substanţe rezultate din arderea diferiţilor combustibili. Plantele din jurul unităţilor industriale, de pe solurile tratate cu îngrăşăminte chimice nu vor fi adunate.

În ce perioadă este bine să culegem plantele medicinale ?

În general, acestea se recoltează de primăvara până toamna, ţinând cont că fiecare în parte are o perioadă optimă de recoltare. Florile le vom recolta începând cu perioada de îmbobocire, până în perioada înfloririi lor, ţinând seama că fiecare floare are perioada sa specifică în legătură cu cea mai mare încărcătură de principii active. Fructele, ca şi tulpinile, se vor recolta când sunt aproape coapte sau în pârg. Rădăcinile se recoltează primăvara sau toamna. Plantele nu se smulg, ca să le putem recolta şi în anul următor. Nu se strivesc, pentru că îşi pierd principiile active. Nu se vor culege toate plantele întâlnite, pentru a le putea găsi şi în anii următori. Speciile de plante medicinale ocrotite de lege, al căror cules este interzis, le vom cumpăra de la cei care le cultivă în mod special sau de la magazinele specializate.

Culegerea

Premiza culegerii este cunoasterea plantelor medicinale. Daca ea este indeplinita, atunci se pune problema culegerii plantelor la timpul potrivit si in modul potrivit.
Cele mai bune efecte lecuitoare au, conform experientei, ierburile proaspat culese; ele sunt neaparat necesare pentru o reusita in cazurile de imbolnaviri grave.
Ierburile proaspete vi le puteti culege singuri, incepand cu primavara timpurie, uneori deja inainte de sfarsitul lunii februarie, pana prin luna noiembrie. Unele pot fi gasite chiar in timpul iernii sub zapada, daca li s-a retinut locul (de exemplu: rostopasca). Pentru iarna se face o provizie nu excesiv de mare de ierburi. In acest scop, trebuie sa le culegem in perioada continutului cel mai mare de substante active, astfel:
La FLORI aceasta este la inceputul perioadei de inflorire.
La FRUNZE, inainte si dupa perioada de inflorire.
RADACINILE sunt scoase din pamant la inceputul primaverii sau toamna.
FRUCTELE se culeg in perioada coacerii.

Este bine a respecta urmatoarele reguli:
1.Sa nu se adune decat plante sanatoase, curate, fara insecte !
2.Sa se culeaga plantele in zilele insorite, in stare uscata, atunci cand roua s-a dus.
Nu sunt bune de cules urmatoarele campuri: campurile ingrasate chimic, campiile si malurile de ape murdare, infestate, terasamentele de cale ferata si locurile apropiate de strazi cu circulatie intensa, de autostrazi si instalatii industriale.

CURATA NATURA ! (Nu rupe plantele cu radacina cu tot, nu face pagube !) Unele specii sunt monumente ale naturii si sunt ocrotite de lege. Exista destule plante medicinale cu acelasi efect care nu se afla sub ocrotire legala (de exemplu, urechea ursului si ciubotica cucului).
A nu se strivi florile si frunzele in timpul culesului si a nu se utiliza pungi si sacose de plastic pentru adunat ! plantele incep sa transpire si se innegresc mai tarziu, in timpul uscatului.

Cum se păstrează plantele medicinale ? Acestea se adună în pungi de pânză sau de hârtie şi nu în cele de plastic în care transpiră, se înnegresc, mucegăiesc şi îşi pierd principiile active.

Timpul recoltării trebuie să fie uscat şi însorit. Pentru rădăcini, recoltarea se va face numai de către cunoscători, primăvara de timpuriu, înainte de a începe înmugurirea, sau toamna târziu, după ce partea aeriană a plantei s-a ofilit. Mugurii de pomi se recoltează primăvara, când încă nu s-au deschis şi, dacă este posibil, nu în întregime, spre a nu împiedica dezvoltarea anuală a plantei. Ar fi de preferat să se facă în zonele forestiere ce urmează a fi tăiate. La fel şi coaja de copac se recoltează la începutul perioadei de vegetaţie, în aşa fel ca planta să nu fie distrusă, ci să fie mai mult o rărire a crengilor.

Consider că este foarte important a cunoaşte cât mai multe lucruri despre plantele medicinale, acestea având o importanţă covârşitoare pentru sănătatea noastră. Cine nu a auzit de muşeţel, sunătoare, codiţa-şoricelului, rostopască, anghinare etc. ? Să ne întoarcem la natură şi să-i mulţumim pentru darurile oferite ! Să-i învăţăm pe copii să culeagă plantele medicinale în mod corect şi să le explicăm importanţa lor pentru sănătatea omului.

Uscarea
Plantele nu se spala inainte de a fi puse la uscat, dar se taie marunt. Ceea ce s-a cules se aseaza afanat pe bucati de carpa sau hartie netiparita si se usuca la umbra sau in incaperi aerisite, calduroase (poduri) cat se poate de repede. Pentru radacini, scoarte sau portiuni foarte zemoase ale plantelor este adesea indicata o uscare cu caldura artificiala. Temperatura nu are voie sa depaseasca 35 grade Celsius. Radacinile care sunt spalate temeinic, vascul si pufulita ar fi bine sa fie taiate inainte de uscare.
Numai plantele foarte bine uscate pot fi pastrate pentru iarna. Cele mai indicate in acest scop sunt borcanele sau cutiile de carton ce pot fi inchise. A se evita recipientele din plastic si cutiile din tabla ! Plantele ar trebui ferite de lumina (a se folosi borcane colorate, cele verzi sunt cele mai bune).
Aprovizionati-va doar pentru o singura iarna! Plantele isi pierd cu timpul forta tamaduitoare. Fiecare an ne binecuvanteaza cu o noua generatie de plante.

MODURI DE PREPARARE

Ceaiul, preparare

Oparire sau infuzie: se taie plantele proaspete si se pun intr-un vas de sticla sau alt recipient nemetalic. Se fierbe apa in clocot si se toarna peste plantele pregatite. Plantele proaspete nu se lasa sa stea in vas si pentru ca ceaiul sa traga decat foarte scurt timp (ajunge jumatate de minut)! Ceaiul trebuie sa fie foarte deschis la culoare : galben deschis sau verde deschis. Plantele uscate se lasa sa stea ceva mai mult timp (1, 2 minute). Un ceai astfel preparat este mult mai sanatos si mai placut ochilor.
Radacinile se introduc in cantitatea de apa indicata, se pun sa dea cateva clocote, apoi se lasa sa stea 3 minute.
Ratia de ceai pentru o zi se introduce intr-un termos si se bea din cand in cand cate o inghititura, pe parcursul intregii zile, corespunzator indicatiei. In general se pune o lingurita cu varf de plante la un sfert de litru de apa (1 ceasca), altfel conform indicatiei de la fiecare planta.
Extract rece: unele plante medicinale (de exemplu casul-popii, vascul sau obligeana) nu au voie sa fie oparite, intrucat si-ar pierde forta curativa prin actiunea caldurii. Un ceai din aceste plante se obtine prin extract rece (numit si macerat). Cantitatea indicata la fiecare planta in parte se lasa in apa rece la macerat 8-12 ore (in general peste noapte), apoi maceratul se incalzeste doar usor (pana la temperatura buna de baut), iar ratia pentru o zi se pastreaza intr-un termos care a fost clatit in prealabil cu apa fierbinte. Amestecul de extract rece cu infuzie este considerat cel mai bun mod de utilizare a plantelor medicinale. Plantele se lasa peste noapte la rece, in jumatatea de cantitate de apa indicata iar dimineata se strecoara. Plantele ramase se oparesc acum cu cealalta jumatate a cantitatii de apa (fierbinte) si se strecoara din nou. Se amesteca extractul rece (maceratul) si infuzia. Prin aceasta preparare a ceaiului se obtin substantele active care sunt solubile numai in apa rece impreuna cu substantele active care sunt solubile numai in apa fierbinte.

Tinctura (esenta), preparare

Tincturile sunt tot extracte obtinute de data aceasta din rachiu de secara sau de fructe de 38, 40%. O sticla sau alt recipient care poate fi astupat se umple cu respectivele plante pana la gat, fara a se indesa, iar deasupra se toarna rachiu de fructe sau de secara. Sticla este lasata sa stea, bine inchisa, la loc calduros (cca. 20 ?) 14 zile sau chiar mi mult, timp in care se agita des, apoi se strecoara, iar ceea ce ramane se stoarce bine. Uz intern: amestecate cu ceai, tincturile se iau sub forma de picaturi. Uz extern: frectii sau comprese.
Sucul proaspat, preparare
Sucurile proaspete de plante se iau sub forma de picaturi sau se folosesc pentru tamponarea zonelor bolnave de pe corp. Se obtin cu ajutorul storcatorului electric de uz casnic care marunteste plantele, presandu-le in acelasi timp. Sucurile ar trebui facute proaspat in fiecare zi. Totusi, introduse in sticlute si bine astupate, se pot tine cateva luni daca sunt pastrare in frigider.
Terciul de plante, preparare
Tulpinile si frunzele se zdrobesc pe un fund de lemn cu ajutorul unui sucitor de taitei pana se formeaza un terci. Acesta se intinde pe o panza care se aplica pe portiunea bolnava, se leaga cu o bucata de carpa si se mentine cald. Aceasta compresa cu terci se poate pastra si peste noapte.

Comprese cu aburi din plante, preparare

Se fierbe apa intr-o oala, se atarna deasupra o sita in care se introduc plantele proaspete sau uscate si se acopera. Dupa catva timp se iau plantele calde, muiate, se pun intr-o panza cu tesatura rara si se aplica pe locul suferind. Totul este apoi acoperit cu un postav de lana si legat strans cu mai multe carpe. N-are voie sa apara nici un fel de senzatie de rece. Foarte eficiente sunt compresele cu aburi de coada-calului. Compresele cu aburi sunt lasate sa-si faca efectul timp de 2 ore sau chiar peste noapte.
Alifiile si uleiurile, moduri de preparare
Se maruntesc de 2 ori cate doua maini pline de plante. Se incing 500 grame de untura de porc, ca si cum s-ar pune snitele la prajit. Plantele se amesteca in aceasta grasime fierbinte, se lasa sa sfaraie scurt in tigaie, se amesteca in continuare, se trage tigaia de pe foc, se acopera si se lasa peste noapte la rece. A doua zi se incalzeste totul usor, se filtreaza printr-o bucata de tifon, iar crema astfel obtinuta se introduce cat este calda in borcane pregatite dinainte.
Prepararea uleiurilor are loc astfel: Florile sau plantele se baga fara a se indesa intr-o sticla pana la gat si se toarna deasupra ulei de masline presat la rece, in asa fel incat uleiul sa acopere plantele cu un strat gros de 2 degete. Se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit.

Baile de plante, preparare si folosire

Baia completa: plantele respective sunt puse peste noapte la macerat in apa rece. Pentru 1 baie este nevoie de 1 galeata (6-8 litri) plina cu plante proaspete sau de 200 grame de plante uscate. A doua zi, cantitatea respectiva este incalzita iar extractul este turnat in apa de baie. Durata baii este 20 minute. inima trebuie sa stea in afara apei. Sa nu va stergeti dupa baie, ci sa va bagati in pat in halat sau prosopul de baie ca sa transpirati timp de 1 ora.
Baia de sezut: pentru 1 baie de sezut se iau numai jumatate galeata de plante proaspete sau aproximativ 100 grame de plante uscate si se procedeaza ca la baia completa. Apa trebuie sa ajunga deasupra rinichilor. Trebuie respectate indicatiile de la fiecare planta in parte!
Apa reincalzita a baii complete sau a celei de sezut poate fi folosita inca de 2 ori.

Compresele cu ierburi suedeze sau cu bitter suedez
In functie de dimensiunea locului suferind, se ia o bucata mai mica sau mai mare de vata sau celofibra, se umezeste cu bitter suedez si se aplica pe portiunea bolnava, care a fost unsa inainte in mod obligatoriu cu untura de porc sau pomada de filimica, pentru ca alcoolul sa nu traga grasimea din piele. Se poate pune deasupra o bucata mai mare de plastic, pentru a menaja lenjeria, abia apoi se leaga o carpa calda, eventual o fasa. Compresa este lasata sa actioneze 2-4 ore in functie de boala sau de modul in care este suportata. Daca pacientul suporta, compresa poate fi tinuta chiar intreaga noapte. Dupa indepartarea ei, pielea se pudreaza. Daca apar totusi la persoanele mai sensibile iritari ale pielii, atunci compresele trebuie folosite timp mai scurt sau scoase din cand in cand. Persoanele alergice nu trebuie sa utilizeze plasticul, ci vor lega direct carpele peste bucata de vata sau celofibra. Sa nu se uite in nici un caz ungerea pielii cu grasime inainte de aplicarea compresei! Daca apar mancarimi, ungeti locul cu pomada de filimica.
Cu aceste comprese nu este obligatoriu sa stati la pat: daca sunt bine fixate, se poate sedea sau chiar umbla cu ele prin casa.

Proprietatile terapeutice ale afinului

Afinul este un arbust, care ajunge pana la 60 cm inaltime. Fructele sunt bace sferice cu diametrul de 5 mm, negre-albastrui, brumate. Contine multe seminte brune si suc violaceu, dulce-acrisor. Afinul creste in zone muntoase, prin paduri si margini de padure, in tufisuri compacte, singur sau amestecat cu merisorul.

Fructele coapte se recolteaza cu mana sau cu piepteni speciali. Se separa in vase cu apa, de impuritati, ramuri, frunze. Fructele cad la fundul vasului cu apa si impuritatile se aduna la suprafata apei. Separarea se face repede, pentru ca sucul fructelor sa nu treaca in apa. Fructele umede se tin la soare pana se zvanta, apoi se trec in locuri lipsite de praf si se intind in straturi subtiri. Fructele se considera uscate cand ajung de consistenta stafidei. 

Din 7 kg de fructe proaspete se obtine 1 kg fructe uscate.Frunzele afinului se recolteaza in lunile august-septembrie si fructele coapte in aceleasi luni. Pentru frunze se rup ramurile fara flori. Se asaza in cosuri, fara a le apasa. Frunzele lovite sau presate se innegresc in timpul uscarii. Este bine ca uscarea sa se inceapa imediat. 

Pentru aceasta, ramurile culese se agata sau se intind in locuri umbrite si bine aerisite. Cand frunzele sunt uscate, dar ramurile inca nu sunt complet uscate, se trece la separarea frunzelor de ramuri. Din 7 kg de produs proaspat se obtine 1 kg de frunze uscate, subtiri, verzi, fara miros si gust slab astrigent. Se pastreaza in pungi de hartie sau de panza.

RETETE DIN AFINE:

Ceai de afin – se obține din frunze si fructe uscate si infuzate cu apa fierbinte.
Macerat de fructe uscate – la un pahar de apa se adauga o lingurita de pulbere de fructe uscate.
Pulbere de fructe – se macina fructele uscate.
Decoct de afine – in ½ l de apa se pun 2 linguri de frunze maruntite si se lasa toata noaptea. Dimineata se strecoara, lichidul se pune deoparte, iar frunzele se fierb si se racesc. Apoi se combina cele doua extracte, obtinandu-se decoctul.
Tinctura – peste o cana de afine zdrobite si frunze taiate marunt se pun 4 cani de alcool de 50 grade. Se lasa la macerat 2 saptamani, se amesteca zilnic, apoi se strecoara si se pastreaza in sticlute mici de culoare inchisa.

AFINUL SE FOLOSESTE IN TRATAREA DIFERITELOR BOLI SI AFECȚIUNI:

O porție de afine egalează 4 casete de vitamine (A, E, B1, B2, PP) si sunt considerate alimente-medicament. Fructele afinului proaspete ajuta la regenerarea sângelui, a purpurei retinei, normalizează glicemia, neutralizeaza infectiile intestinale, protejeaza organismul impotriva radioactivitatii, regleaza unele procese imunitare.

Diabet, diferite maladii vasculare ale bolnavilor de diabet – se bea zilnic pe stomacul gol decoct de afine, cu inghitituri mici. Se face o cura de 40 zile, cu pauza 14 zile, apoi se repeta.

Ateroscleroza cerebrala – zilnic, inainte de fiecare masa, se consuma 200 g de fructe proaspete. Un alt tratament este: se ia o lingurita de pulbere de afine de 3 ori/ zi.

Infectii urinare – este recomandata tinctura de afine, 3 lingurite pe zi.

Arterite ale membrelor inferioare, coronarite – se bea macerat de fructe uscate, 3 pahare pe zi, in cure de 6 luni.

Tulburari specifice varstei a treia (de vedere, vasculare, senilitate) – se bea zilnic ½ l din preparatul: o cana decoct si o cana de macerat de afine.

Candidoza bucala, digestiva – se vindeca daca se consuma zilnic ½ kg afine timp de o saptamana.

Oxiuroza – este indicat un macerat de fructe zdrobite in 400 ml apa rece, sau se pune pulbere de fructe uscate in apa si se tine timp de 8 ore. Se bea de 3 ori pe zi, inainte de mesele principale.

Enterocolita de fermentatie, dizenterie – un remediu foarte bun este pulberea de afin. In cazuri grave se ia o lingurita de pulbere, din doua in doua ore. Ajuta si ceaiul cald de afin, pentru rehidratare.

Enterocolita de putrefactie – se consuma zilnic 400 g afine, in trei portii, inainte de mesele principale.

Stomatite, faringite – se face gargara de 3 ori/ zi cu infuzie din doua lingurite de afine uscate zdrobite, peste care se toarna 200 ml apa fierbinte, si se lasa la infuzat 20 minute. Este indicat sa se faca si o gargara inainte de a merge la culcare.

Tulburari produse de folosirea excesiva a antibioticelor (tulburari digestive, infectii cu ciuperci parazite, tulburari homonale, de imunitate) – sunt atenuate si eliminate daca se consuma 300 g afine crude, timp de 2 saptamani. In extrasezon se bea o cana sau doua de macerat de afine.

Rani sangerande, eczeme, micoze – se fierbe 5 min o lingurita fructe uscate in ¼ l apa, se filtreaza si se raceste. Se fac spalari in zona afectata. Fructele ramase dupa filtrare se folosesc sub forma de cataplasme (cu pansament steril) aplicate pe locul respectiv.

Fructele si frunzele afinului contin mirtilina, care are proprietati antibacteriene. Mirtilina scade glicemia daca este administrata intern.

Musetelul - Matricaria chamomilla (Fam. Compositae)

Denumiri populare mai cunoscute :romanita, matricea, moruna, mositel, romanita buna. Planta ierbacee, anuala, spontala, scunda, atingand inaltimea de 0,2-0,6 m, mult ramificata.Florile sunt grupate in capitule terminale. Marginea fiecarui capitul este ocupata de flori albe, iar in regiunea lui centrala se gasesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. 

Receptaculul capitulului plan la inceputul infloririi devine conic si gol la interior, ceea ce permite sa deosebim florile de musetel adevarat de florile recoltate de la specii inrudite si lipsite de proprietati terapeutice.Musetelul este o planta originara din sudul si sud-estul Europei, raspandita astazi pe toate continentele.La noi creste in locuri insorite si mai umede, prin sate, pe langa garduri, drumuri si cai ferate, pe langa locuintele oamenilor, prin lanuri, pe pajisti, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare.

Apare masiv in campie pe solurile saraturoase.Este cultivat in toate zonele tarii.Infloreste din lunile aprilie, mai pana la sfarsitul lunii august.Uneori infloreste a doua oara prin septembrie.Se poate confunda cu alte specii din genul Matricaria sau din genul Anthemis. Matricaria inodora (musetelul prost) este lipsit de mirosul aromat caracteristic, iar receptaculul este plin la interior. 

Matricaria matricarioides (musetelul cu flori verzi) este lipsit de mirosul aromat caracteristic, iar receptaciulul este plan sau semiglobulos, inflorescentele au diametrul mult mai mare (1,5-4 cm), alaturi de fiecare floare pe receptacul se afla cate o palee scuamiforma (se observa dupa inlaturarea florilor tubuloase de pe receptacul). 

Matricaria chamomilla are mirosul caracteristic puternic aromat.Receptaculul inflorescentei este plan la inceputul infloririi, apoi devine conic si gol la interior. Florile ligulate albe sunt femele, orizontale la inceputul infloririi, apoi brusc rasfrante.Florile hermafrodite sunt tubuloase, dispuse central, foarte numeroase (circa 500), galben-aurii, cu corola cu 5 dinti, 5 stamine si un ovar stiamat bifurcat.

Momentul cel mai prielnic de recoltare este cand majoritatea inflorescentelor au petalele florilor marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae).In aceasta faza de inflorire, florile tubulare au cel mai mare continut in ulei esential.Inflorescentele abia deschise nu se vor recolta.Ele au un continut variat in ulei esential, nu se usuca bine, se brunifica usor. 

La cele care au trecut de toiul infloririi, dupa uscare se scutura o parte din florile tubulare.Recoltarea se face numai dupa ce s-a ridicat roua si numai pe timp cu soare.Recoltarea din flora spontana se face de obicei o singura data pe an, ceea ce in conditiile noastre are loc din luna mai si pana in luna iunie.

Componentii principali :ulei volatil bogat in chamazulena, substante amare de natura sescviterpenica, flavonoide, substante de natura cumarinica, colina, mucilagii, apigenina umbeliferona, acid salicilic, rezina, fitosterine, substante glicozidice, cvercimetrina, acid clorogenic, camilina, vitaminele B1 si C, substante minerale etc.

Proprietati :antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante si gastrice, actiune emolienta, antiseptica si decongestiva anorectal si tonic capilar. 57129sfz16tuo8d

Indicatii :Intern-sedativ antispasmodic si stimulent in cistite ; in tratamentul gastritelor, enterocolitelor, dismenoreelor, colicilor intestinale, diareei, infectiilor renale, in boli ale ficatului ; in unele stari alergice, astmul bronsic al copiilor ; ceaiul de musetel impreuna cu anason si fenicul se da copiilor pentru calmarea colicilor si eliminarea gazelor.

Extern-se foloseste sub forma de cataplasme, clisme, gargara si bai in diferite afectiuni ; ranile cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gat, diferitele ulceratii ale pielii, abcesele dentare si conjunctivitele sunt influentate in bine de musetel ; parul spalat cu ceai de musetel capata un aspect matasos si in acelasi timp ii intareste radacina ; calmeaza tenurile inrosite si iritate.

Contraindicatii :persoanele cu micoze (ciuperci) intrucat chamazulenul le intretine si reactiveaza.

Mod de folosire

Intern

a)Infuzie-1-2 lingurite de flori peste care se toarna 200-300 ml apa clocotita, se beau 2-3 ceaiuri pe zi.O alta metoda de preparare este urmatoarea :se macereaza 1-2 lingurite de flori intr-o jumatate ceasca apa rece, timp de 30 de minute.Se strecoara lichidul si se pune deoparte.Peste florile ramase se toarna jumatate ceasca de apa clocotita si se lasa 15 minute. Se strecoara si se amesteca ambele lichide. Prin acest procedeu se extrag majoritatea principiilor active din flori.

b)In cazul balonarilor de stomac se recomanda un ceai preparat dupa urmatoarea formula :musetel, fenicul (cate 2 linguri) si radacina de nalba, de lemn dulce si frunza de menta (cate 4 linguri din fiecare).Din acest amestec se iau 2 linguri care se oparesc cu 2 pahare cu apa.Dupa 15 minute se strecoara lichidul si se indulceste.Se bea in cursul unei zile cate un sfert de pahar de ceai.

c)In gastrite si enterite se poate folosi urmatorul amestec de plante : musetel, coada soricelului, pelin, menta si salvie.Se infuzeaza 2 linguri din acest amestec de plante cu un pahar de apa.Se lasa 15 minute, apoi lichidul se strecoara si se bea neindulcit, pe stomacul gol, in cursul unei zile, in 2 reprize.

d)Contra durerilor de cap se recomanda cate 1 g de flori de musetel pulverizate, luate la cateva ore dupa masa.

e)Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruatiile dificile se recomanda ceai din 40 g musetel, 30 g frunze de menta si 30 g radacina de valeriana.O lingura din acest amestec de plante se opareste cu o ceasca de apa.Dupa racire se strecoara, se indulceste si se bea 2-3 ceaiuri pe zi.

Extern

a)Infuziile si decoctiile de 5 g% se utilizeaza in dermatologie, in tratamentul paradontozelor (sub forma de gargara), ca vulnerar sub forma de cataplasme si in spalaturi si clisme.

b)Pentru gargara sau bai pentru ochi se face o infuzie din 15 g (3 linguri) flori de musetel cu 200 ml apa.Dupa 10-15 minute se strecoara lichidul, care se adauga 4 g acid boric.

c)In arsuri florile de musetel se folosesc sub forma de ulei ce se obtine astfel :2 linguri de flori (10 g) se imbina cu o lingurz de alcool si se lasa in repaus, intr-un vas acoperit.Dupa 4-5 ore peste acest amestec se toarna 100 ml ulei de floarea soarelui si totul se mentine 3-4 ore intr-un vas metalic in care fierbe apa, amestecand din cana in cand.Dupa acest timp se filtreaza, iar uleiul rezultat se pastreaza la rece, in sticle colorate si se foloseste sub forma de comprese aplicate pe rani.

d)Pentru bai se pun intr-un saculet de panza 1-2 pumni de flori pulverizate, peste care se toarna apa clocotita.Se lasa astfel pana ce baia ajunge la temperatura normala a corpului, apoi se foloseste in scopul dorit.

Utilizari populare :solutia apoasa obtinuta prin fierberea plantei se foloseste la spalaturi si oblojeli contra durerilor de cap si de urechi ;solutia apoasa se tine in gura contra durerilor de dinti, se face cu ea gargara impotriva durerilor de gat ;ceaiul se ia contra tusei, racelii, reumatismului.

Florile de musetel intra in compozitia ceaiurilor contra colicilor pentru adulti si copii, anticolitic, gastric, sudorific, gargara si a produselor cosmetice Floriten 1 si 2.

Pelinul (Artemisia vulgaris)

Alte denumiri populare: pelin alb, pelin bun, pelinas, iarba fecioarelor, petisor, pilon, pelin de Rusalii, pelin negru, pelinul calului, pelin pescăresc.

Descriere

Planta erbacee, perena, puternic mirositoare; cu rădăcina lignificata in sol si tulpina înalta de 50-150 cm, ramificata in partea superioara si lemnoasa Ia baza, adesea nuanțată in rosu. Frunzele au perișori desi si matasosi pe fata inferioara, ceea ce ii da un aspect alb-cenusiu. Florile sunt grupate in capitule globuloase, galbene.

Înflorirea are loc in lunile iulie-septembrie.

Răspândire

Planta este originara din Europa, fiind cultivata inca din antichitate. Creste in zonele de campie si deal din Europa, Asia si Africa, in jurul satelor, margini de drumuri si cai ferate, santuri, canale de irigatii, daramaturi, poieni, livezi, zavoaie, coaste pietroase sau prin culturi.

Date tehnologice

Epoca de semanat primavara devreme (luna martie) sau toamna (octombrie-noiembrie).

Distanta intre randuri: 50- 62,5 cm.
Adancimea de semanat: 0,5 cm.
Cantitatea de samanta necesara: 2-3 kg/ha.
Productia de herba: 18-20 tone/ha (proaspata)si 5-6 tone/ha (uscata).

Organe utilizate: Folium et Summitates absinthii – frunze si varfuri tulpinale inflorite, nelignificate.

Recoltarea

Se face Ia inceputul infloririi cand exista procentul maxim de ulei eteric si de principii active; se incepe din iunie si se esaloneaza pana in septembrie. Se executa numai pe timp uscat, intre orele 12-17, deoarece pe vreme ploioasa sunt spalate principiile amare prin perii de pe suprafata frunzelor. Se pot obtine 2-3 recolte pe an.

Uscarea se face, obligatoriu, Ia umbra deoarece lumina decoloreaza foarte usor frunzele. Herba se intinde in strat subtire pe rame in soproane si incaperi aerisite sau se usuca artificial Ia sub 35°C. Productia de herba este de 3.000-4.000 kg/ha. Dupa uscare, produsul pastreaza culoarea naturala, mirosul caracteristic si gustul puternic amar.

Radacinile se recolteaza primavara (martie-aprilie) si toamna (septembrie-noiembrie).

Continutul chimic

ulei eteric in proportie de 0,2-0,4 % in herba proaspata, predominand in frunze bazale si flori. Prin extragere capata o culoare verde inchis-albastra datorita transformarii proazulenei in chamazulene.

Componentele odorante din ulei sunt:

- compusi monoterpenici oxigenati: tujona (40-70 %), terpineol, nerol, cineol, linalool, borneol, eucaliptol;
- sequiterpenoide: cariofilen (15 %), chamazulen (6 %), bisabolen, selinen, cadinen;
- hidrocarburi monoterpenice: pinen, tujen, felandren, sabinen, mircen, cimen, camfen;
flavonoizi taninuri, rezine, rasini, mucilagii, substante amare (artemarina, artemaridina, absintina, anabsintina), carotenoizi, sitosterine;
acizi organici (izovalerianic, nicotinic);
acizi grasi (palmitic, linoleic, arahidic, lauric, stearic,miristic,oleic);
vitamine (C, B, A, H, acid folic);
saruri minerale (K, Ca, Na, Fe, P, Mn, Zn, Cu, Mo, B).

Proprietati terapeutice

stomahice, antispastice, stimulente ale secretiei gastrice, antiinflamatoare asupra mucoasei gastrointestinale (datorita azulenelor), laxative, hemostatice, excitante, vermifuge (antihelmintice), aperitive, tonic-amare;

hipotensive, depurative, febrifuge;
diuretice, emenagoge in reglarea menstrelor dureroase;
sedative, antiisterice, antiepileptice;
dezinfectante, antimicotice, bacteriostatice, insecticide, cicatrizante.

Actiuni specifice

afectiuni ale aparatului digestiv: gastrite hipoacide cronice, lipsa de aciditate, ciroze, dischinezie biliara cu favorizarea eliminarii bilei, indigestii, dispepsii cu constipatii, voma, aerofagie, dureri abdominale, viermi intestinali (oxiuraza, ascaridoza), anorexie (lipsa poftei de mâncare), hemoroizi, gripa, febra, hipertensiune, reumatism, guta, tulburari ale menstruatiei, sindrom premenstrual, edeme renale, vaginite atrofice, leucoree, reglarea menstruatiei, refacerea uterului dupa nasteri, amelioreaza hidropizia dupa retinerea apei in țesuturi, boli ale sistemului nervos: neurastenie, piralizie, epilepsie, isterie, vome nervoase, plagi purulente, rani, luxatii, ulceratii, hemoroizi externi, fisuri anale, transpiratia si oboseala picioarelor, anemie, convalescenta, cloroza.

Forme de utilizare

UZ INTERN

Infuzie din 1 lingurita de herba uscata Ia 250 ml de apa clocotita; se lasa sa infuzeze 10-15 minute, se strecoara, se indulceste cu miere si se bea cate un paharel de 40 ml, cu 30 minute inainte de mesele pincipale, avand efecte ca tonic-stomahic in stimularea secretiilor gastrice, a digestiei, a functiilor hepatice si a poftei de mancare la convalescenti. Actioneaza in reglarea menstruatiei, combaterea hipertensiunii, isteriei si epilepsiei. Curele vor fi scurte, de maxim 8 zile, evitand supradozarea care provoaca migrene, ameteli si inflamatii ale mucoasei digestive.

Infuzie concentrata din 3 linguri de varfuri inflorite Ia 500 ml de apa clocotita; se bea cate o ceasca in 3 dimineti consecutive pe luna, timp de 3 luni, cu 30 minute inainte de micul dejun, ca vermifug, contra limbricilor si oxiurilor. Eventual se asociaza cu cimbru, sunatoare, vetrice si musetel.

Macerat cu amestec format din 90 g de pelin + 30 g de coji de portocale + 15 g de pulbere din radacini de obligeana + 15 g de pulbere din radacini de gentiana + 5 g de scortisoara in 1½ litri de alcool de 64°; se Iasa Ia macerat timp de 8-10 zile, se agita zilnic de 2-3 ori, se strecoara si se trec in sticlute bine inchise. Se bea cate un paharel inainte de masa de pranz, cu efect tonic-aperitiv.

Macerat in bere din 10 g de pelin in 250 ml de bere; se lasa Ia macerat 12 ore si se consuma dimineata, pe nemancate, timp de 5 zile consecutiv, avand efect vermifug;

Tinctura din 20 g de herba uscata macerata timp de 7 zile in 100 ml de alcool de 70°; se strecoara in sticlute colorate si se iau cate 15-20 picaturi, de 3 ori pe zi, in apa indulcita cu zahar sau in vin, cu 30 minute inainte de mesele principale, avand efecte in boli de stomac, ficat si viermi intestinali. Pentru reglarea ciclului menstrual se iau picaturile in timpul meselor, incepand din a 15-a zi a ciclului pana in prima zi a ciclului urmator.

Pulbere din herba uscata si macinata (1-2 lingurite amestecate cu miere de albine sau compot) care se iau dimineata, pe stomacul gol, cu actiune tonica, stomahica, in stimularea secretiei gastrice, in favorizarea digestiei si in eliminarea viermilor intestinali. Cura dureaza 5 zile consecutiv, concomitent cu clisma si bai de sezut, folosind infuzie de pelin.

Pulbere din amestec de 2 g de pelin + 2 g de roinita + 0,5 g de anason in gem de prune; se ia dimineata, inainte de micul dejun, pe o durata de 3-4 zile consecutiv, cu rol antihelmintic si febrifug.

Vin pelin din 20-40 g de planta uscata Ia 60 ml de alcool de 60°; se macereaza 24 ore, se adauga 1 litru de vin alb si se continua macerarea inca 7-10 zile. Se strecoara, se trece in sticlute bine inchise si se consuma zilnic cate 100 ml, cu 30 minute inainte de mese, ca aperitiv si cu 20 minute dupa mese ca digestiv. In convalescenta se indica 1 litru de vin rosu, in care se macereaza 20 g de pelin + 5 g de gentiana timp de 4 zile.

Uleiul de pelin se prepara din 2 pumni plante uscate Ia 250 ml de ulei de floarea soarelui; se Iasa sa macereze 6-7 saptamani, se strecoara si se iau cate 10 picaturi, de 3 ori pe zi, cu efecte vermifuge.

Observatii:

- datorita gustului amar nu se recomanda Ia femeile care alăptează si Ia animalele in lactatie, deoarece da gust amar Iaptelui;
- nu se consuma de femeile gravide si de animalele gestante, intrucat poate provoca avorturi;
- depasirea dozelor si prelungirea curei peste 8 zile poate provoca intoxicatii, tulburari digestive, greturi, convulsii, insomnii, epilepsie, halucinatii, tulburari psihice si chiar decese.
- este contraindicat in gastrite acute, ulcere, colite si bolnavilor cu afectiuni nervoase.

UZ EXTERN

Infuzie din 2 lingurite de pelin + 2 Iingurite de musetel in 200 ml de apa clocotita; se foloseste in bai de sezut, clisme sau comprese pentru combaterea oxiunilor, vindecarea plagilor purulente, ulcere, furuncule, irigatii vaginale in vaginita atrofica, hemoroizi, spalaturi oculare si bucale, reumatism, guta, oboseala, umflarea picioarelor si Ia spalarea mainilor de grasime si a rufelor murdare.

Ulei din amestec de pelin, rozmarin si lemnul domnulul (in parti egale) Ia care se adauga 2 linguri de otet si 200 % ulei de floarea soarelui; se macereaza 3 saptamani Ia soare si se foloseste Ia ungerea pielii contra intepaturilor de insecte si paianjeni.

Frunze proaspete cu care se freaca pielea intepata de insecte (viespi, albine, tantari, paduchi, pureci, tauni) sau se pun in incaltaminte pentru combaterea transpiratiei excesive si a oboselii picioarelor Ia excursionisti.

Alte utilizari

In industrla alimentara serveste Ia prepararea vermutului si a altor bauturi aperitive. Vermutul se prepara dintr-un amestec, in parti egale, de pelin + Iavanda + maghiran + menta + rozmarin + salvie. Din amestec se iau 50 g si se pun intr-un litru de vin alb si se macereaza 8-10 zile, cu agitare repetata. Se trece in sticle bine inchise si se consuma cate un paharel inainte de mese. Pulberea de pelin se pune in supe si alte mancaruri, avand efecte in boli de ficat si in sporirea apetitului.

La prepararea săpunului casnic se folosește pulberea sau extractul de pelin.

In combaterea moliilor si puricilor din locuințe se pun plante proaspete sau uscate printre haine si in pat.

In unitățile zootehnice se recomanda a se introduce pulbere de pelin in concentrate Ia animale mari si infuzii sau pilule in mancare Ia animale mici. La iepuri de casa, pulberea de pelin presarata pe furaje are efect vermifug. Pentru indepartarea mustelor din grajduri se plaseaza manunchiuri de plante proaspete.

In medicina veterinara se utilizeaza infuzia concentrata din 10 g de herba uscata Ia 1 litru de apa clocotita, cu care se spala ranile Ia animale.

Plante medicinale recomandate pentru hipertensiune arteriala

In normalizarea hipertensiunii arteriale in sensul scaderii ei (atit pentru valorile maxime cit si pentru cele minime), plantele medicinale acționează in mai multe directii, influentind atit ritmul cardiac, cit si provocind o vasodilatare fie la nivelul arterelor mari, fie la nivelul circulatiei periferice. in prezent controlul hipertensiunii arteriale esentiale se face cu o medicatie specifica. Ca adjuvante se folosesc:

Folium Visci (frunze de Visc). Are efecte remarcabile insa nu poate fi suportat de cei cu leziuni cardiace, avind unele substanțe toxice. In cazul apariției unor tulburari de ritm cardiac (aritmie) se întrerupe tratamentul.

Macerat la rece, 2 lingurite de planta medicinala care se lasa peste noapte (cca 8 ore) in 1/2 1 apa; se strecoara, se indulceste si se bea in cursul unei zile.

• Pulbere, 1—3 virfuri de cutit pe zi.

Flores, Folium et Fructus Crataegi (flori, frunze si fructe de Paducel)

• Infuzie, o lingurita la cana, cantitate care se bea in cursul unei zile.
• Tinctura din 20 g planta medicinala macerata timp de 10 zile in 100 ml alcool de 70°; se iau cite 10—15 picaturi de 3 ori pe zi.

Herba Hyssopi (Isop) scade presiunea sanguina datorita dilatatiei arteriale.

• Infuzie, 1—2 lingurite planta medicinala la cana; se beau 2 cani pe zi.

Herba Leonuri (Talpa gistii) duce la scaderea tensiunii prin reglarea ritmului cardiac si a presiunii singelui.

• Infuzie, 3 linguri planta medicinala la 200 ml apa; se iau 3—5 linguri pe zi.
• Tinctura din 20 g planta medicinala macerata timp de 7—8 zile in 100 ml alcool de 70° se iau cite 20—40 picaturi de 2—3 ori pe zi.

Herba Meliloti (Sulfina) contribuie la scaderea tensiunii prin dilatarea vaselor periferice.

• Infuzie, o lingura la cana, se beau 1—8 cani pe zi.

Folium Cynarae (frunze de Anghinare)

• Infuzie, o lingura la 1/2 1 apa, cantitate care se bea in cursul unei zile (de preferat jumatate din cantitate dimineata pe stomacul gol, dupa care se sta 20— 30 minute in repaus, culcat pe partea dreapta, restul inainte de mesele principale).

Folium Plantagims (frunze de Patlagina)

• Infuzie, o lingura la 200 ml; se ia cite o lingura la 2—6 ore.

Herba Bursae pastoris (Traista ciobanului) adjuvant in normalizarea tensiunii.

• Infuzie, 2—3 linguri la 200ml apa; se iau 4—5 linguri pe zi.

Folium Visci (frunze de Vise) 30 g
Flores Millefolii (flori de Coada soricelului) 10 g
Folium Menthae (frunze de Menta) 10 g
Folium Crataegi cum floribus (flori si frunze de Paducel) 10 g
Fructus Crataegi (fructe de Paducel) 20 g
Herba Equiseti (Coada calului) 20 g

• Infuzie, o lingura la cana; se beau 1—2 cani pe zi, in mai multe reprize, in curs de 2—3 luni. Se reia dupa o pauza de 15—20 zile, in cazul in care tensiunea capata din nou valori ridicate.

Folium Crataegi cum floribus (flori si frunze de Paducel) l parti egale
Folium Visci (frunze de Vasc) parti egale

• Infuzie, o lingura la cana; se beau 2 cani pe zi.

Folium Visci (frunze de Visc) 10 g
Folium Crataegi cum floribus (flori si frunze de Paducel) 20 g
Flores Millefolii (flori de Coada soricelului) 10 g
Herba Centauri (tintaurâ) 20 g
Herba Hyperici (Sunatoare) 20 g

• Infuzie, o lingura la cana; se beau 2— căni pe zi.

Observație: Eficienta tratamentului fitoterapeutic creste prin asocierea folosirii usturoiului, fie ca atare in alimentație, fie sub forme farmaceutice (decot, tinctura, sirop).

Casul Popii - Nalba (Malva vulgaris,neglecta)

Această plantă cunoscută şi sub numele de nalbă de pădure, se numește în latină Malva neglecta. Alte denumiri populare sunt: bănuţi, nalba sălbatică, nalbă mică, caş, covrigel, turtele, colăcel. Caşul popii creşte pe lângă garduri, ziduri, ruine de case, margini de drum, grohotişuri de pantă, prin grădini de zarzavat. Planta conţine substanţe mucilaginoase şi tanante. între nalba de grădină şi nalba de câmp există multe variante ce au flori diferit colorate de la galben, alb până la roz sau violet. 

Planta înflorește din iunie până la sfârșitul lui august. Aceasta este şi perioada în care se recoltează. Se culeg atât florile cât şi frunzele şi tulpina. Este bine ca planta să fie folosită pe cât posibil în stare proaspătă. Fructul arată ca o roată de caş, de unde şi numele de „cașul popii". Rădăcina se dezgroapă numai toamna. Planta caşul popii este cunoscută ca plantă medicinală încă din antichitate. 

Efectul cel mai important îl are în tratarea rănilor, ulcerațiilor ce se vindecă greu, inflamaţiilor şi al ţesuturilor tumefiate. Se poate aplica atât extern, planta proaspătă dar şi folosi ca ceai, numai macerat la rece. Datorită substanţelor mucilaginoase se foloseşte în toate cazurile de uscăciune a gurii, de lipsă de umiditate în anumite zone ale mucoaselor din organism. 

Planta caşul popii se foloseşte într-un număr impresionant de afecţiuni şi boli. Preparată ca ceai (extract la rece. Atenţie! nu se fierbe), planta are efect binefăcător în gastrite, inflamaţia vezicii urinare, ulcer gastric, bolile intestinelor (inclusiv ulceraţii). în laringitele cronice, în tratamentul formelor incipiente de cancer al laringelui, amigdalită, gură uscată. 

în toate aceste cazuri se foloseşte o linguriţă vârfuită de plantă (cel mai bine flori şi frunze proaspăt culese) la o cană cu apă rece (250 ml). Se lasă să stea peste noapte (8-10 ore) apoi se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau până la trei căni din acest ceai zilnic. 

Caşul popii ajută chiar în cazurile lipsite de speranţă, cum ar fi emfizemul pulmonar. în bolile de ochi când apare o secare a secreţiei lacrimare, se pun comprese cu ceai de caşul popii, de două ori pe zi. Se pot face şi băi la ochi (folosind un pahar special profilat pe zona ochilor. La persoanele în vârstă sunt frecvente cazurile de ulcer varicos. 

Aici ajută comprese cu extract de caşul popii şi terci din frunze proaspete de pătlagină îngustă sau lată. Este aproape de necrezut ce repede se închide rana, chiar dacă este veche de mai mulţi ani. Toate acestea au fost probate, există confirmarea efectului benefic pe mulţi pacienţi. îmi aduc aminte de un cazul unei persoane care a fost diagnosticată ca fiind suspect de cancer laringian. 

I-am recomandat să-şi prepare un ceai, macerat la rece, din flori şi frunze proaspete de caşul popii, cu care să facă gargară de mai multe ori pe zi, iar restul de plante rămase să le transforme într-un terci în care să adauge câteva linguri de făină de orz, sau tărâţe şi să-i aplice sub formă de compresă caldă în jurul gâtului peste noapte. 

Rezultatul pozitiv al tratamentului nu a întârziat să se manifeste şi nu după mult timp pacientul a început să se simtă vizibil mai bine, să-şi recapete glasul şi a putut din nou să mănânce normal. Astfel s-a dovedit, o dată în plus, efectul absolut miraculos pe care-l are asupra afecţiunilor cavităţii bucale şi a laringelui această modestă plantă medicinală numită caşul popii. 

Cu toate că sunt încredinţat că majoritatea dintre dumneavoastră sunteţi convinşi de efectele benefice ale plantelor medicinale asupra sănătăţii noastre, nu mă pot abţine de a nu vă relata încă un caz de vindecare a unei grele suferinţe numai şi numai cu ajutorul câtorva plante, dintre care menţionez din nou caşul popii. 

O femeie avea de sub genunchi şi până la gleznă o rană enormă. Pielea parcă dispăruse, totul nu mai era decât o mare masă de carne, iar laba piciorului, umflată, ajunsese deja de culoare roşie-albăstruie. Durerile erau imense, femeia nu-şi mai găsea liniştea în nici o poziţie în care încerca să stea, iar medicii consultaţi ajunseseră la concluzia că singura soluţie de a elibera pacienta de suferinţă era de a-i amputa piciorul. 

Sigur o măsură radicală, cu grave consecinţe pentru persoana respectivă şi atunci m-am hotărât să intervin şi să încerc, coroborând toate cunoştinţele mele despre efectele plantelor medicinale să-i alcătuiesc un tratament complex menit să-i uşureze suferinţele şi să-i trateze afecţiunea. Astfel am combinat proprietăţiile antiseptice ale ceaiului de coada calului, cu cele de închidere ale rănilor prin acţiunea substanţelor mucilaginoase din ceaiul din caşul popii, recomandând tamponarea cu mare grijă a rănii cu acest amestec de ceaiuri. 

Apoi am apelat la proprietăţiile pătlaginei recomandând aplicarea de frunze proaspăt culese, bine spălate şi zdrobite, pe rană. După scoaterea frunzelor zdrobite de pătlagină, rana trebuia tamponată din nou cu ceai de coada calului şi caşul popii. Pentru a trata şi umflătura labei piciorului m-am gândit la efectul benefic al unor băi de picioare, făcute de două ori pe zi, timp de douăzeci de minute cu extract - la rece - de caşul popii. 

După primele două luni de tratament, rana aceea înfiorătoare s-a închis, durerile au dispărut, pacienta şi-a recâştigat treptat capacitatea de a merge, iar după patru luni de răbdare, credinţă şi perseverenţă am avut bucuria să-mi văd pacienta total vindecată. 

Această plantă, nalbă de pădure sau caşul popii, poate fi folosită cu succes în câteva zeci de boli. în bolile de piele: acnee, pete de bătrâneţe, escare, gangrene, ulceraţii, ulcer varicos, mâini umflate, psoriazis! în toate formele de alergie cutanată (alergodermii). Pentru unele boli specifice ale copiilor cum ar fi: amigdalită, laringită, tuse convulsivă, tîmoză. 

La bolile aparatului respirator, în special: bronşite, bronşiectazie, laringite cronice, răguşeală, pleurite. Rezultate foarte bune s-au obţinut în tromboflebite, inflamaţia venelor, boli cardiovasculare, în bolile stomacului şi intestinelor: gastrite, pirozis, ulcer duodenal, stomac încărcat. 

Pentru a păstra valoarea acestei plante vă recomand să procedaţi cu grijă: - dacă este posibil, folosiţi-o în stare proaspătă - dacă o uscaţi, păstraţi-o în borcane de sticlă ce se pot închide ermetic. Planta este hi- groscopică (absoarbe umiditatea). în nici un caz, planta nu se foloseşte ca infuzie sau decoct. Doar prin extract (macerat) la rece îşi păstrează proprietăţile de vindecare.
Mod de folosire:

Ceai:

O linguriţă vâr/uită cu planta caşul popii se pune într-o cană (250 ml) cu apă rece. Se lasă 8-10 ore la macerat, apoi se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau 2-3 căni din acest ceai zilnic.

Băi la Ochi:

Din ceaiul preparat mai sus se pune o cantitate în paharul pentru spălaturi la ochi. Se fac două-trei băi zilnic.

Comprese:

Plantele rămase după maceratul la rece se amestecă cu făină de orz, apoi în stare călduță se pun într-o pânză curată şi se aplică comprese locale.

Băi de picioare (sau la mâini):

Se pun doi pumni de plantă proaspătă într-un vas cu 4-5 litri de apă rece. Se lasă 8-10 ore, apoi se încălzeşte, se strecoară şi se foloseşte pentru băi la mâini sau picioare unde există umflături sau tumefieri ale ţesuturilor. Durata băii este bine să fie de 20 de minute.

Băi de şezut:

Se prepară un extract la rece (ca mai sus), se adaugă apoi în apa pentru băile de şezut. Este recomandabil în special pentru tratamentul hemoroizilor si al bolilor intestinelor.

Arnica ''Arnica Montana''

Cunoscută sub denumirea latină Amica Montana, se mai numește regional în România carul pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba soarelui, podbalul de munte, roit, tabacu câmpului sau țâța oilor. Planta se găsește pe pajiștile de munte cu mult soare, până la o altitudine de 2500 de metri. înălțimea plantei atinge 50-60 cm. Florile au o culoare galben-portocalie, strălucitoare, şi apar începând din luna iunie până în septembrie. Mirosul este plăcut aromat. Se folosesc florile, foarte rar planta întreagă.


Arnica preparată ca ceai se folosește cu succes ca tonifiant în cazurile de slăbiciune cardiacă, stimulând bine circulația sangvină a inimii şi a creierului.

Ceaiul de arnică se folosește şi pentru gargară în cazurile de laringită sau răgușeală. Însă cea mai importantă utilizare este cea de tinctura de arnică, ca remediu universal pentru tratamentul loviturilor, echimozelor şi hematoamelor.

Aplicarea externă a plantei are un efect aproape miraculos în dispariția echimoze (vânătăi), a tumefierilor, a luxațiilor şi entorselor.


Tinctura de arnică, puțin diluată şi aplicată direct pe porțiunile de piele cu acnee rebele sau furuncule ajută mult în rezolvarea cazurilor dermatologice. Dacă nu se diluează, tinctura poate provoca înroșirea pielii şi formarea de bășicuțe.

Administrarea de tinctura diluată în ceai sau apă îndulcită trebuie făcută cu multă prudență (cu avizul medicului) în porții de 25-30 picături dimineața şi seara. Efectul este tonifiant asupra sistemului nervos. Poate provoca însă şi efecte negative, gastro-enterite şi creșterea tensiunii arteriale. în cantități mai mari este toxică, putând paraliza centrii nervoși.

Rănile proaspete se tratează bine prin aplicarea compreselor cu esență de arnică. Pentru a evita iritarea pielii, locul se unge cu ulei de sunătoare sau ulei de mușețel. îmi aduc aminte de cazul unui pădurar care suferise o entorsă şi care a încercat să si-o trateze cu apă de plumb. în pofida compreselor aplicate şi a repaosului nici umflătura, nici echimoza (vânătaia) din zona afectată a piciorului nu au cedat.

I-am recomandat să încerce cu comprese cu tinctura de amică diluată. A uns întâi locul cu ulei de sunătoare după care a aplicat compresa cu amică. A ținut-o aproape o oră, de altfel durata maximă de aplicare a unei astfel de comprese, repetând în decursul unei zile de 3-4 ori procedura.

Rezultatul a fost de-a dreptul uluitor. Umflătura din zona gleznei s-a retras, echimoza (vânătaia) s-a resorbit şi omul a putut din nou pune bine piciorul în pământ, a putut să meargă din nou fără probleme, eliberat de dureri. De altfel o dovadă în plus că hematoamele şi echimozele pot fi tratate cu succes cu arnică este şi tratamentul cu soluția „Traumeel S", sub formă injectabilă, subcutanată, tratament aplicat de un cunoscut medic homeopat german

Mod de folosire:

Ceai (pentru gargară):

o lingură de flori de arnică la o jumătate de litru de apă clocotită, se lasă până devine călduț, apoi se strecoară şi se face gargară în tratamentul răgușelii şi laringitelor.

Extract din rădăcinile de arnică:

înainte de înflorirea completă se scot rădăcinile de arnică, se spală bine, se rad pe râzătoare, se iau două linguri şi se pun într-o sticlă de 200-300 ml capacitate. Se toarnă alcool rafinat 38-40° şi se pune sticla la loc călduros şi luminos timp de două săptămâni. Se folosește diluat, 20 g la 100 ml apă. Se aplică comprese pe locurile cu echimoze, loviri, entorse.

Esență de arnică:

se culeg florile proaspete de arnică, se scot din caliciul lor verde, se pun într-o sticlă până se umple în proprietăți de două treimi. Se toarnă apoi alcool rafinat, în concentrație de 38-40%, până se acoperă nivelul florilor. Sticla va sta, timp de două săptămâni, la loc călduros şi luminos. Când esență este gata, o parte din ea se toarnă în sticluțe mai mici (şi de culoare închisă). Se completează din nou cu alcool sticla de bază. Dacă se procură esența de arnică din farmacie, conținutul în alcool este mult mai mare (75%). înainte de folosire se diluează cu apă (o parte esența, o parte apă) pentru a evita arsurile locale ale pielii.

Ceai de Salvie (Salvia officinalis)

Exista un vechi proverb ce spune « cine are salvie în grǎdinǎ nu mai are nevoie de medic ». Nimic mai adevarat, salvia are numeroase proprietǎţi benefice. In grǎdinǎ, alungǎ insecte ca musca morcovului sau fluturele de varzǎ, contribuind la creşterea morcovului, a verzei, a cǎpşunilor, roşiilor şi maghiranului.

Salvia uscatǎ, pusǎ în dulap, alungǎ insectele din locuinţǎ. Uleiul esenţial de salvie este folosit în parfumerie iar frunzele de salvie sunt folosite cu succes in fitoterapie. In gastronomie este folositǎ pentru a condimenta carnea albǎ, in reţetele cu brânzǎ si în omlete.

Denumirea de salvia deriva din cuvintul latinesc ,,salvare” (a vindeca, a insanatosi). Din vechile carti despre plante medicinale reiese cit de mult era stimata pe vremuri salvia: „Cind Maica Domnului a trebuit sa fuga cu copilul Isus in fata lui Irod, a rugat toate florile de cimp sa o ajute insa niciuna nu i-a oferit adapost. Atunci s-a inclinat catre salvie iar aceasta i-a oferit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, a adapostit pruncul in fata aprozilor lui Irod. Acestia au trecut pe langa ei fara a-i vedea. Dupa ce pericolul a fost depasit Maica Domnului a iesit din ascunzatoare si a vorbit afectuos salviei: «De azi inainte si pina in vecii vecilor vei fi o floare preferata a oamenilor. Iti dau putere sa vindeci oamenii de orice boala; salveaza-i de la moarte, cum ai facut si cu mine».” De atunci, salvia infloreste pentru salvarea si ajutorarea oamenilor.
Efectele salviei asupra sǎnǎtǎţii

Frunzele de salvie conţin uleiuri volatile bogate în esenţe care se regǎsesc şi în unele conifere, cum ar fi tuya, polifenoli şi flavonoizi, tanin şi un principiu activ cu gust amar, picrosalvina. Acestǎ bogǎţie de compuşi activi conferǎ frunzelor de salvie proprietǎţi în tratarea multor afecţiuni.

Virtuţile salviei au fost confirmate de famacologi şi au putut demonstra care principii active au rol în diferite afecţiuni. A fost izolat salviolul, care are acţiune tonicǎ asupra inimii şi centrilor nervoşi. Frunza de salvie conţine un tanin special, cu efect astringent şi antiinflamator, cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetǎtorii contemporani au descoperit mai nou o saponinǎ cu proprietǎţi acide, un principiu amar, sǎruri de fosfor, o pentozǎ (un zahar aldehidic) şi glutaminǎ, asparaginǎ şi diverşi compuşi minerali. Medicii germani Madaus, Schultz, şi olandezul Van Swieten au demonstrat proprietǎţile antisudorale ale infuziei de salvie. Salvia conţine acid ursolic, ce acţiune astringentǎ şi antisepticǎ, care regularizeazǎ transpiraţia.

Pe de altǎ parte, aceştia confirmǎ si acţiunea stimulantǎ şi nevroticǎ a acestui medicament vegetal si îl recomanda împotriva asteniei nervoasecauzate de obosealǎ, împotriva surmenajului, în cazuri de slǎbiciune generalǎ, neurastenie, digestie lentǎ. A fost folositǎ pentru tratarea unor tulburǎri neurovegetative: papitaţii, atacuri de panicǎ, senzaţii de ameţealǎ fǎrǎ o cauzǎ organicǎ determinatǎ.

În ceea ce prieşte afecţiunile legate de organele genitale, existǎ cercetǎri realizate de medicii, biologii şi farmacologii Asper, Flamm, Lesieux, Krosz-vyski, Leclerc şi alţii. Cercetǎrile lor au demonstrat cǎ salvia, în infuzie sau sub formǎ de extract, are o acţiune de reglare a fluxului menstrual,descongestioneazǎ organele, calmând reacţiile dureroase din timpul menstruaţiei, ea având o acţiune beneficǎ şi în cazul tulburǎrilor provocate de menopauza, deoarece conţine estrogeni vegetali.

Pentru uz extern, infuzia de salvie este antiseptic, cicatrizant şi descongestionant. Se aplicǎ sub formǎ de comprese pe plǎgi, ulcere, contuzii şi inflamaţii. Aceeaşi infuzie este un remediu excelent pentru gingivite, glosite, periostite, stomatite, afte, amigdalite şi dureri în gât (sub formǎ de gargarǎ, de 5-6 ori pe zi)



Este un coleretic, adicǎ stimuleazǎ secreţia debilǎ. De asemenea, are acţiune relaxantǎ şi antispasticǎ asupra muşchilor stomacului şi intestinelor. Mestecarea frunzelor proaspete de salvie faciliteazǎ digestia. Proprietǎţile sale sunt utile în special în tratarea tulburǎrilor digestive ca: digestia lentǎ sau dificilǎ, balonarea, gazele intestinale. Salvia acţioneazǎ şi la nivel digestiv. Calmeazǎ crampele stomacale şi este gastroprotector în caz de arsuri gastrice.

Este folositǎ pentru a opri lactaţia, intensificǎ culoarea pǎrului. Salvia încetineşte deteriorarea sistemului nervos şi îmbunǎtǎţeşte memoria. Se pare cǎ este eficientǎ şi împotriva bolii Alzheimer, luptând împotriva scǎderii concentraţiei de acetilcolinǎ.

Datoritǎ proprietǎţilor sale antiseptice, salvia încetineşte dezontarea agenţilor infecţioşi, iar virtuţile sale antioxidante diminuazǎ inflamaţiile.

Salvia calmeazǎ herpesul labial, putânt chiar sǎ îl trateze, atunci când este asociat cu un alt antiviral. Uleiul de salvie amestecat cu ulei de lavandǎ, diluate şi aplicate pe herpes şi în jurul acestuia, vor împiedica proliferarea acestuia.

Ceai de salvie – beneficii

Salvia vindecǎ afecţiunile benigne ale pielii şi împiedicǎ formarea plǎcii dentare.
Consumati ceai de salvie


Intrebuintari principale ale ceaiului de salvie:

-intern: diabet; diskinezie biliara; faringite; brinsite
-extern: afte; stomatite; gingivite; abcese dentare.

Alte afectiuni unde se poate folosi cu succes ceai de salvie:

-intern: dispepsii; flatulenta; dismenoree; tulburari de menstruatie; colica si calculoza biliara; astenii; sudoratie nocturna exagerata; afectiuni circulatorii.

-extern: ten acneic si seboreic; rani cu puroi; transpiratia fetida a picioarelor.

Modul de preparare al ceaiului de salvie: adaugati 2 linugurite de salvie macinata si uscata la fiecare 200ml de apa, lasati sa fiarba la foc, dupa care acoperiti vasul cu un capac 15-20 minute.

Ceaiul de salvie are efect: antinevralgic, hipoglicemiant, coleretic, antisudorific, neurotonic, antiseptic si antiinflamator.

Ceaiul de salvie nu este recomandat femeilor gravide sau care alapteaza si bolnavilor de epilepsie.
Alte moduri de folosire a salviei

Infuzia de salvie: o liguritǎ defrunse se adaugǎ într-o ceaşcǎ cu apǎ fierbinte şi infuzaţi timp de 10 minute, bǎutǎ de 3 ori pe zi scade febra şi stimuleazǎ sistemul nervos.

Decoctul de salvie: un pumn de frunze de salvie se fierbe într-un litru de apǎ timp de 10 minute, apoi se foloseşte ca şi apǎ de gurǎ pentru gingii inflamate sau afte, pentru gargarǎ impotriva durerilor în gât, sau pentru comprese pentru uz extern.