Plantele medicinale ieri si astazi



De-a lungul secolelor, diferite civilizații au folosit plante in scopul vindecarii. Cunoasterea progresiva si recunoasterea valorii ecologice au transformat aceste plante intr-un solid suport al medicinei traditionale.

Si iata cum incepe istoria fitoterapiei. Incepand cu anul 3000 i.H. pana in zilele noastre exista numeroase referiri si scrieri precum faimosul papirus egiptean din Ebers, scris in timpul Dinastiei Tebas a XVIII-a (1550 d.H.) care conține numeroase preparate medicinale pe baza de plante.

Homer, in una din lucrările sale, lauda principiile curative ale plantelor din Egipt. Intr-una din povestiri, prezinta cum Elena toarna intr-un bol un suc stimulant pe care il da lui Telemac sa il bea, dezolat de amintirea tatalui sau. Drogul este descris astfel incat se poate recunoaste cu usurinta sucul de mac, planta din care este obtinut opiumul.

"Sedimentul de bere" era utilizat de doctorii egipteni in tratarea multor boli. Acest sediment era folosit ca modalitate de a amesteca plantele sub forma de pudra care trebuiau ingerate, pentru ca flora egipteana era foarte bogata in plante aromatice si medicinale. Si nu a mai durat mult pana cand acest sediment egiptean a inceput sa fie folosit ca drojdie de bere, in mod constant, pentru tratarea bolilor difestive si ca depurativ.

Odata cu sosirea Imperiului Roman, s-au remarcat o serie de medici ilustrii printre care Celso, Andromaco, Escribonito, Plinio precum si unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in plante medicinale, Dioscorides. Medic si chirurg in timpul domniei lui Nero (50-75) se spune ca este fondatorul medicinei ca stiinta, si cel mai bun dintre botanisti; incepand din secolul XVIII lucrarile sale reprezinta baza pentru studiul Botanicii medicale.

In 1498 a fost publicata prima editie a lucrarii "Farmacopee si Botanica", care a ramas pana in prezent cea mai de pret lucrare pentru medici, farmacisti ori vraci.

Printre alte relatari ciudate, se stie ca, de exemplu Cleopatra folosea aloe pentru a-si spori frumusetea, iar astazi aloea se foloseste ca tratament pentru arsurile suferite in urma radiatiilor solare.

Prima carte importanta despre proprietatile medicale ale plantelor a fost "Despre stiinta medicala", in anul 50 d.H., si este consultata chiar si in zilele noastre. Mai tarziu, in secolul XI, manastirile au preluat acesta stiinta, devenind experti importanti in botanica.

Prepararea uleiurilor, siropurilor si unguientelor din extracte de plante medicinale s-a facut cu precadere pe toata perioada Evului Mediu, cand s-a pus piatra de temelie a farmacopeei universale.

In perioada renasterii, alchimistii, astrologii si medicii stiau de plantele halucinogene si le consumau. In lucrarea lui Giambattista Della Porta, scrisa in 1578, deja este descris modul de preparare si administrare a drogurilor care pot stimula psihicul.

In secolul XVIII in Spania incepe comercializarea plantelor medicinale ca remedii unice. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, datorita dezvoltarii stiintei, au inceput sa fie izolate si sintetizate in laborator principiile active ale plantelor, luand avant medicina bazata pe sinteza in detrimentul remediilor naturale.

Medicamentele sintetizate sunt foarte utile in cazuri de urgenta sau in momentul cand este nevoie de o anumita cantitate de principii active, dar au multe efecte negative, de aceea sunt de preferat remediile naturiste, care sunt foarte bine tolerate, nu au efecte secundare si pentru ca au o arie raspandita de actiune sunt usor de administrat.

In ciuda secolelor de traditie, fitoterapia a evoluat si si-a dobandit prestigiul si eficacitatea abia in ultima perioada, devenind din ce in ce mai aproape de normele medicinei moderne.

Ca rezultat, in prezent, se cunosc mult mai bine proprietatile medicinale ale plantelor, fiind descifrate secretele principiilor lor active si, astfel, cunoscandu-se mult mai precis actiunea lor.

Ca urmare a informatiilor despre potentialul terapeutic existent in lumea plantelor, cercetarea si obtinerea noilor preparate s-a dezvoltat cu ajutorul plantelor, in sensul selectarii sistematizate a ingredientelor in laboratoare.

Acesta este momentul nasterii unei noi fitoterapii in care prepararea si validarea formulelor bazate pe diferite extracte din plante este facuta de specialisti capabili sa satisfaca cerintele celor care utilizeaza fitoterapia ca mijloc profilactic si de mentinere a sanatatii.

25 % din medicamentele traditionale contin substante de origine vegetala iar medicamentele naturiste contin exclusiv principii active de origine vegetala.

Aceste principii sunt vitaminele, mineralele, carbohidratii, microelementele si agentii imunostimulatori care ajuta organismul sa lupte contra infectiilor. Ierburile pentru ceaiuri sunt folosite pentru a vindeca anumite boli si pentru a preveni recidiva acestora. Ele detoxifica organismul si sprijina capacitatea de autoaparare a organismului, ajutandu-l sa-si pastreze un echilibru.

Din moment ce producerea medicamentelor pe baza de plante a devenit o industrie, fiind realizate in diferite formule farmaceutice: tablete, ori capsule, a devenit o necesitate garantarea calitatii lor.

Garantarea calitatii se refera la calitatea cultivarii, culegerii, uscarii si depozitarii plantelor, inclusiv calitatea sistemului de distributie si aprovizionare.

Purificarea organica

Conceptul de purificare organica este foarte apropiat de cel de drenaj. Aceasta inseamna o eliminare de catre organism a substantelor toxice acumulate dintr-o producere in exces a acestora in organism, sau datorita deficientelor in mecanismele de eliminare.

Asadar, cand se elaboreaza un program complet de purificare organica, pe langa aspectele privind alimentatia, contributia elementelor nutritive (vitamine, minerale, coenzime, antioxidanti...) este necesar sa se tina seama de fitoterapia depurativa.

Eficacitatea unor plante medicinale care exercita asupra organismului un efect depurativ, detoxifiant in primul rand la nivel digestiv, este bine cunoscuta de specialistii in medicina naturista care recomanda folosirea lor, in functie de schimbarea anotimpurilor.

O perioada potrivita este toamna cand exista o mare varietate de alimente depurative precum fructe si legume iar organismul simte efectul schimbarii printr-o alimentatie dietetica.

Exista o mare varietate de plante medicinale care actioneaza direct asupra aparatului digestiv: plante care stimuleaza secretia digestiva precum gentiana, hameiul, trifoiasul de balta, brusturele, cicoarea, schinelul... Altele favorizeaza digestia datorita enzimelor pe care le contin si care ajuta la descompunerea alimentelor si ulterior la asimilare, precum papaya care contine papaina si ananasul care contine bromelina.

Corpul omenesc este o masina biologica in care fiecare organ are o anumita functie. Se intampla ca uneori, din cauza proastelor obiceiuri alimentare, lipsa de timp, ori pur si simplu dezinformarea, sa se produca o stare de intoxicare organica care sa se finalizeze intr-o imbolnavire.

De aceea, din cand in cand este indicat sa se realizeze un proces de dezintoxicare prin diete sarace in calorii si alimente care sa favorizeze purificarea organica.

Selectarea si culegerea

Eficacitatea tratarii neplacerilor provocate de boli depinde de selectarea corespunzatoare a plantelor. Trebuie observat daca planta este bolnava, fara vitalitate sau daca are paraziti; trebuie verificat daca sunt complete si sanatoase organele plantei, precum si daca planta nu este nici matura dar nici prea tanara.

Bineinteles, pentru a culege o planta sunt necesare o serie de cunostinte de baza asupra starii si a organelor care prezinta interes. Culegerea trebuie facuta controlat, avandu-se in vedere sa nu se recolteze intreaga tufa, pentru a nu conduce la un dezechilibru ecologic.

Primavara si toamna sunt cele mai bune momente de recoltare a radacinilor plantelor. Primavara pentru ca planta nu a inmugurit inca si toate principiile active sunt localizate in radacina. Toamna se intampla un proces similar, planta isi incheie ciclul de crestere, inflorire si reproducere, iar cand se ofileste, principiile active sunt concentrate in radacina.

Alt aspect important il reprezinta si ora de recoltare. Este preferata dimineata, inainte de amiaza si intotdeauna in zile insorite. Dimineata, prea devreme, roua face ca umiditatea sa fie prea mare, iar planta culeasa in acest moment va putrezi in timpul procesului de uscare. In plus, tot in acest moment, florile sunt intr-o stare de letargie, iar principiile active nu sunt 100 %.

A culege o planta medicinala nu este o treaba usoara. Nu ajungi la munte si smulgi primul tufis aparut in cale. Plantele trebuie culese avand drept principiu de baza respectul fata de natura.Primele scrieri despre plante sunt datate din vremea asirienilor, babilonienilor si fenicienilor si ele reprezinta o sinteza a cunostintelor acelor vremuri despre proprietatile curative ale plantelor.

Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale



1.Recoltarea plantelor

Recoltarea presupune o buna cunoaștere a plantelor medicinale, pentru a evita confuziile intre diferite plante care, desi mult asemănătoare, pot avea efecte nedorite.
Recoltarea trebuie sa se faca in locuri nepoluate, in momentul optim de dezvoltare a plantei, cand aceasta are cea mai mare concentratie in principii active.
Experiența arata ca cele mai bune rezultate se obtin cu plante proaspat culese.
Momentul optim de recoltare difera pentru diferitele organe ale plantei: - florile - in timpul infloririi; - frunzele - inainte si in timpul infloririi; - radacinile - primavara devreme sau toamna tarziu; - scoarta - numai primavara cand incepe circulatie sevei; - fructele - cand sunt suficient coapte; - semintele - dupa coacerea fructelor; - mugurii - primavara, inainte de desfacerea lor.

2. Uscarea

Pentru a putea fi pastrate timp indelungat, plantele sau organele plantelor care au fost recoltate trebuie sa fie bine uscate.
Prin uscare, plantele nu trebuie sa-si piarda culoarea si mirosul lor natural.
Plantele recoltate se intind in strat subtire, pe panza sau hartie alba, pe foi de cort sau gratare de nuiele si se usuca cat mai repede posibil la umbra sau in incaperi calde, ventilate (40 grade).
La soare se pot expune pentru uscare flori albe, radacini, scoarta.
La umbra se vor usca flori colorate, frunze, muguri.
Fructele se usuca de obicei rapid la temperaturi ridicate (ex. cuptor etc.).
Pentru depozitare, se folosesc doar ambalajele din hartie sau panza.
Se apreciaza ca valabilitatea plantelor odata uscate este de aproximativ 1-2 ani, dupa care acestea isi pierd din proprietatile curative.

3.Modalități de preparare

Utilizarea plantelor medicinale in terapie se bazeaza pe principiile active pe care le contin, principii care se obtin din plante, utilizandu-se dizolvanti ca : apa, alcoolul, vinul, uleiul etc.
Infuzia, decoctul si maceratul sunt solutii extractive apoase. Infuzia consta in pastrarea plantei in contact cu apa clocotita , de obicei timp de 2-3 minute, dupa care se strecoara.
De obicei, proportia este de o lingurita la 250 ml apa clocotita.
Se utilizeaza in general pentru flori si frunze.

Decoctul se prepara din materia vegetala maruntita (de obicei o lingurita), la care se adauga apa (250 ml) si se fierbe 5-30 de minute.
Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa fierbinte, in cantitatea necesara, corespunzatoare pierderilor prin evaporare.
Aceasta metoda este folosita in general pentru obtinerea principiilor active din partile plantelor care au un tesut lemnos (radacini, scoarta).
Sucul proaspat obtinut din plante se utilizeaza intern sub forma de picaturi sau extern, pentru frictiuni.

Maceratul consta in pastrarea plantei maruntite, in contact cu apa rece, 1-12 ore.
Se utilizeaza in cazul plantelor la care extractia principiilor active necesita timp mai lung: vasc, nalba, in.
Maceratul se prepara la temperatura camerei.
Ceaiul obtinut prin extractie apoasa se prepara pentru o singura zi.
Se bea neindulcit sau indulcit cu miere de albine.
Cataplasma (obojeala sau prisnita) este un preparat pastos, obtinut din planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon sau panza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina calduroasa.

Tinctura este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la temperatura camerei.
Se utilizeaza alcoolul etilic de 40-700C.
Proportia folosita este de obicei de 20% (20 g planta la 100ml alcool).
Planta maruntita se pune intr-o sticla si se adauga alcoolul.
Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine etansate.
Se utilizeaza sub forma de picaturi, diluate in ceai sau apa.

Vinul medicinal se obtine din planta bine maruntita, macerata in vin.
De obicei la 1 l de vin se adauga 50-60g planta, care se macereaza 10-14 zile, dupa care se strecoara si pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza ca stomahic, administrandu-se cu 1/2-1 ora inainte de masa. Se recomanda a nu se folosi de catre persoanele care sufera de gastrite, hiperaciditate, ulcer, hipertensiune arteriala, afectiuni hepatice.

Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in proportie 50-100g plante maruntite la 1 l otet.
Se lasa la macerat 10-14 zile, dupa care se strecoara.
Este utilizat pentru frictiuni.
Uleiurile medicinale se obtin din plantele bine maruntite, macerate in ulei comestibil, timp de 3-6 saptamani.
Inhalatia se prepara, utilizandu-se plante medicinale bogate in uleiuri volatile, sau chiar uleiuri volatile ce se pun in vase smaltuite, de portelan sau de Jena dupa care se adauga apa clocotita.
Vaporii care se degaja sunt bogati in uleiuri volatile, actionand eficient in afectiuni ale cailor respiratorii superioare.
Gargarismele.
Se utilizeaza infuzia sau decoctul de plante sub forma de gargara, in amigdalite, afte, abscese dentare.

Baile fitoterapeutice utilizeaza plantele medicinale pentru uzul extern.
Baia poate fi generala sau locala.
Pentru baia generala se folosesc 200g plante care se lasa la macerat 12 ore in 5l apa rece.
Apoi, se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie.
Pentru a usura calcularea cantitatii de planta necesara prepararii diverselor forme farmaceutice, redam mai jos echivalenta aproximativa in grame, la o lingurita din diferite parti ale plantei maruntite si, respectiv, la un varf de cutit de pulbere din planta.
O ligurita plina: (frunze) = 2-3 g (flori) = 3-4 g (seminte) = 8-10 g (radacina si rizomi) = 5-7 g (scoarta) = 6-7 g (fructe) = 5-6 g (parti aeriene) = 4-5 g (matase de porumb)= 1 g
Un varf de cutit de pulbere din diferite parti ale plantei = 1 g.

Plante medicinale Index

Plante medicinale Index

A

B

C

D

E

F

G

H

I

L

M

P

R

S

T

U

V

T

Musetelul (Matricaria chamomilla)



Mușețelul este o planta medicinala, care se dezvolta atât pe ogoare, câmpii, cat si pe soluri argiloase, livezi si marginea drumului. Inflorescențele acestei plante sunt foarte des utilizate in tratamentele naturiste. Acestea au o culoare galben-portocalie si se culeg din luna mai pana in august, la final. Denumirile populare ale mușețelului sunt: matricea, marariul-cainelui, moruna, romanita buna, musetel de camp, musatel, mositel, romasca.

Ca planta tămăduitoare, musetelul este eficient in tratarea si ameliorarea numeroaselor afectiuni ca de exemplu: colici (crampe si dureri abdominale), balonari, afectiuni ale organelor pelviene, dureri de dinti, enterocolita, gastrita, curatarea sangelui de toxine, gripa, raceala, febra (ceaiul de musetel provoaca transpiratie, ceea ce duce la scaderea febrei), dureri de stomac, guturai (prin inhalatii si ceaiuri), conjunctivite, tulburari menstruale, diaree, insomnii, dureri de pe urma ranilor, hemoroizi (acestia pot fi tratati si extern prin utilizarea alifiei de musetel).

Musetelul are asupra organismului uman actiune: calmanta, dezinfectanta, sudorifica, antispasmodica, antiinflamatoare, anticolica, avand in compozitie acizi organici, ulei volatil cu chamazulene, glicozid flavonic, colina. Musetelul, ca uz extern, se utilizeaza sub forma de comprese sau spalaturi pentru tratarea inflamatiilor ochilor, pentru tratarea durerilor de dinti (gargara), mancarimilor, eczemelor, supuratiilor, pentru calmarea sistemului nervos (bai cu musetel), eliminarea starii de epuizeala, precum si in cosmetica, musetelul avand efecte benefice atat asupra tenului, cat si ingrijirea parului blond.

Uleiul de musetel are efecte vindecatoare asupra reumatismului articular si al nevralgiilor. Sub forma de pulbere musetelul, se utilizeaza pentru tratarea depresiilor, nervozitatii, insomniilor, nevralgiilor, menstrelor neregulate, constipatiei si viermilor intestinali.

Tratamente naturale cu mușețel:

Ceaiul de mușețel pentru tratarea enteritelor, colicilor, balonarilor, oboselii, gastritei, nervozitatii, astmului bronsic se recomanda a se bea in fiecare zi, cate doua-trei cani. Se prepara din doua lingurite de planta, peste care se toarna o ceasca de apa clocotita.

Pulberea de musetel care trateaza pe langa afectiunile mentionate mai sus, si febra, migrenele se obtine din flori de musetel uscate. Se recomanda administrarea sub forma de capsule, la indrumarea medicului.

Salvia (Salvia officinalis)


Câteva denumiri ale Salviei officinalis: Cilvie, jale, jales, jales-bun, jales-de-gradina, salvie, salvie-de-gradina, salet, salvir, serlai. Salvia, cunoscuta ca o planta din familia labiatelor, provine din Europa de sud si se cultiva la noi in grădini. Planta atinge o inaltime de 30-70 centimetri, florile ei violete sunt dispuse verticilat, deci in cerc, in jurul unei axe comune; frunzele sale opozite, alb-linoase sclipesc argintiu si emana un parfum usor amar, aromatic. Salvia-de-gradina trebuie sa alba partea ei de gradina intr-un loc ferit, insorit. Pe parcursul iernii, o acopar usor cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibila la ger. O alta subspecie, Salvia pratensis, cunoscuta sub denumirile de buruiana-milcedului, coada-vacii, gavat, jale, jales, jales-salbatic, jales-de-cimp, jales-de-padure, salvie, salvie-de-cimpuri, salvie-salbatica, se gaseste pe povirnisuri, pasuni si cimpii. De departe se vad strălucind florile-i albăstrui-violete care răspândesc o mireasma plina de arome. De la aceasta specie se folosesc florile, de cele mai multe ori numai pentru gargara sau pentru fabricarea oțetului de salvie - 1 pumn plin de flori este lasat la macerat in otet natural si acesta se intrebuinteaza ca frectie binefacatoare in timpul unei boli mai lungi in care se sta ia pat. Frunzele se colecteaza inaintea perioadei infloririi, in mai si iunie. Intrucit plantele dezvolta in zileie insorite si uscate uleiuri eterice, frunzele sunt culese numai in soare, preferabil la ora amiezii si apoi sunt puse la umbra ca sa se usuce.

Mai curativa decât Salvia pratensis este însa Salvia officinalis, citata mai sus și de care ma voi ocupa în continuare pe larg. Inca de pe vremea străbunilor noștri, salvia era o planta medicinala deosebit de lăudată și prețuită.

Chiar și numele oglindește marea apreciere de care s-a bucurat aceasta planta de leac din partea oamenilor încă din timpuri îndepărtate. Denumirea de salvia deriva din cuvântul latinesc ,,salvare" (a vindeca, a însănătoși).

Dintr-o frumoasa carte veche despre plante medicinale reiese cit de mult era stimata pe vremuri salvia: ,,Când Maica Domnului a trebuit sa fuga cu copilul Isus in fata lui Irod, a rugat toate florile de câmp s-o ajute; dar nici una nu i-a oferit adăpost. Atunci s-a inclinat catre salvie si iata, aici a gasit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, s-a ascuns pe sine insasi si a adapostit pruncul in fata aprozilor lui Irod. Acestia au trecut pe Iinga ei fara a-i vedea. Dupa ce pericolul a fost depasit Maica Domnului a iesit din ascunzatoare si a vorbit afectuos salviei: ŤDe azi tnainte si pina in vecii vecilor vei fi o floare preferata a oamenilor. Iti dau putere sa vindeci oamenii de orice boala; salveaza-i de la moarte, cum ai facut si cu mineť." De-atunci, salvia infloreste orisicind intru satvarea si ajutorarea oamenilor. - Cind ai facut ani de-a tidul experiente cu plante rnedicinale si ai cerut adesea in clipe grele ocrotirea si ajutorul multiubitei Sfinte Fecioare, atunci simti din credinta adinca si incredere adevarata cum isi intinde minile ocrotitoare peste plantele noastre rnedicinale.

Ceaiul de salvie, baut mai des, fortiftca intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. In combaterea transpiratiei nocturne este singura planta medicinala, in afara levanticii, care vine oamenilor in ajutor; ea vindeca maladia care provoaca aceasta transpiratie in timpul noptii si indeparteaza prin puterile ei invioratoare marea slabiciune care insoteste boala. Multi doctori au recunoscut proprietatile remarcabile ale salviei: ei o administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor (tremuraturile extremitatilor) cu cele mai bune rezultate. In afectiunile mentionate mai sus, se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Ceaiul are un efect benefic si asupra ficatului bolnav, inlaturtnd balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului. Are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din aparatul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mincare si combate tulburarile intestinale si diareea. - Pe intepaturile de insecte se aplica frunze de salvie farimitate cit de marunt.

Ceaiui de salvie se recomanda extern in mod deosebit in amigdalite, boli de git, abcese (focare de puroi) dentare, inflamatii ale faringelui si cavitatii bucale. La

multi copii si adulti nu s-ar fi ajuns la operatie de amigdale daca s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Daca lipsesc amigdalele, care in calitatea lor de politisti ai organismului opresc substantele otravitoare si le prelucreaza, acestea se indreapta direct catre rinichi. O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care singereaza, desosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clateste gura, se face gargara sau se aplica tampoane de vata imbibate in infuzie.

Foarte important ar fi pentru oamenii slabi de nervi si femeile care sufera de afectiuni ale organelor pelviene sa faca din cind in cind cite o baie de sezut cu salvie (a se vedea ,,Moduri de folosire").

Pe linga folosirea cu rezultate bune a salviei ca planta medicinala, ea nu trebuie ui-tata nici in calitatea sa de planta aromatica (mirodenie) foarte gustoasa. Se intrebuinteaza in portii foarte mici, asemanator cimbrului, la mincaruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gisca sau de curcan. Si vinatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzulite de salvie. In prepararea brinzeturilor amestecate cu verdeturi (cu mirodenii) si a sosurilor condimentate ar trebui sa ne gindim la salvie macar din motive de sanatate. In anumite zone se coc ,,prajituri si cozonaci de salvie". La coca se adauga frunze de salvie taiate foarte fin, asemenea anasonului.

MODURI DE FOLOSIRE

Infuzie: Se opareste 1 lingurita de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin.

Otet de salvie: Se umple o sticla pina la git (fara a o indesa) cu flori de salvie-de-cimpuri (jale), se toarna deasupra otet natural in asa fel incit sa acopere florile si se lasa sticla sa stea 14 zile la soare sau la caldura.

Bai de sezut: Se pun de 2 ori 2 miini pline cu frunze peste noapte in apa rece la macerat. A doua zi, totul se incalzeste pina da in clocot, iar extractul incalzit se adauga la apa de baie (a se vedea si ,,Bai de sezut").